Natalia Intotero, președintele Comisiei pentru Educație din Camera Deputaților, după consultările de la Palatul Cotroceni pe tema Proiectului „România Educată”: „Domnule președinte, veți convinge Guvernul pe care l-ați propus să susțină testarea rapidă în școli, așa cum a făcut toată Europa?”

Astăzi, am participat la consultările de la Palatul Cotroceni pe tema Proiectului
„România Educată”. În cadrul discuțiilor au fost prezenți colegi parlamentari din conducerea
Parlamentului și membri ai Comisiilor de învățământ din cele două camere, respectiv
Președintele României, care a prezentat principalele linii de acțiune, reformele și domeniile
educaționale de investiții pentru realizarea cu celeritate a programului care îi privește direct pe elevi și profesori: România Educată.Nu am mers cu mâna goală la aceste consultări, ci am înmânat președintelui #24 de măsuri coerente realizate de Partidul Social Democrat (PSD), care răspund punctual și fac aplicabile dezideratele asumate prin programul național pentru educație discutat astăzi. afirma intr-o decaratie de presa transmisa Fux 24 deputatul PSD de Hunedoara, presedintele Comisiei pentru Educatie din Camera Deputatilor, Natalia Intotero.

Ce susține Natalia Intotero:

În acest document cu măsuri am avut grijă să fie incluse și nevoile făcute cunoscute de elevi, în ultima
perioadă în cadrul ședințelor Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, și care se
referă la: introducerea voucherelor culturale; asigurarea transportului gratuit; extinderea
programului masa caldă ș.a.m.d..
În intervenția mea de astăzi, am felicitat elevii care și-au încheiat în aceste zile
experiența de liceu, în ciuda greutăților întâmpinate, și am subliniat, printre altele, importanța
de a răspunde cât de repede, prin măsuri imediate, unor fenomene îngrijorătoare care au căpătat
amploare în instituțiile de învățământ precum: abandonul școlar, violența domestică,
bullyingului, cyber-bullyingului. Mai mult, am ținut să amintesc încă o dată că, în ciuda valului
patru al pandemiei care se anunță, elevii trebuie să învețe, pe cât posibil, în sălile de clasă. În
acest sens, am ținut să îi adresez președintelui următoarea întrebare: „Domnule președinte, veți
convinge Guvernul pe care l-ați propus să susțină testarea rapidă în școli, așa cum a făcut toată
Europa?”. Din păcate nu a primit și un răspuns.
Dialogul a fost unul deschis și sper să se continue pe această linie și în Parlament, atunci
când Noua Lege a educației, pe care coaliția intenționează să o propună, va ajunge în dezbateri
legislative.

Sunt de părere că, aceste neajunsuri din învățământ nu trebuie să demotiveze, ci ne ajută
să conștientizăm nevoia de implicare rapidă a tuturor factorilor decidenți, în susținerea și
dezvoltarea sănătoasă a sistemului educațional din România. Ne obligă, mai presus de orice, să
găsim înțelegere comună în această direcție. Învățământul românesc are nevoie de consens
administrativ și politic, acum, mai mult ca niciodată, iar PSD, indiferent de situație va continua
să urmărească și să acționeze pentru realizarea educației de calitate, așa cum s-a promis

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare