Cavalerul în armură care îl înfățișează pe Iancu de Hunedoara din nou pe Castelul Corvinilor din Hunedoara

Cavalerul în armură care îl înfățișează pe Iancu de Hunedoara a fost restaurat și va fi remontat, duminică, pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor din Hunedoara, însă până atunci vizitatorii pot vedea statuia expusă, vineri și sâmbătă, în curtea exterioară a monumentului istoric.

Cavalerul a fost montat pe Turnul Buzdugan în 23 noiembrie 1873 și a rămas acolo timp de 152 de ani. În cadrul proiectului de restaurare al Castelului Corvinilor, pe 5 noiembrie 2025, cavalerul a fost coborât de pe turn și supus unui proces de restaurare.

”Statuia, realizată din cupru, a trecut printr-un proces de restaurare ce a fost realizat de specialistul expert în metale Traian Postelnicu. Duminică, de la ora 12:00, va fi urcată cu ajutorul scripeților, la locul său, în vârful Turnului Buzdugan”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Sorin Tincu.

În timpul lucrărilor de restaurare, după demontarea cavalerului de pe acoperișul Turnului Buzdugan, sub talpa sa a fost găsită o casetă metalică în care se afla un plic ce conținea două documente scrise în limbile maghiară și germană.

Primul document este redactat în limba maghiară și menționează data de 23 noiembrie 1873 ca momentul așezării statuii pe castel, precum și echipa care a realizat acest lucru.

Cel de-al doilea document este redactat în limba germană și prezintă echipa care a realizat monumentul, precum și faptul că membrii acesteia au fost premiați cu Medalia Progresului la Expoziția Mondială de la Viena, în anul 1873, pentru executarea tuturor lucrărilor de tinichigerie.

Lucrările realizate la statuia cavalerului fac parte din cea de-a doua etapă de restaurare și punere în valoare a Castelului Corvinilor, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de 6,6 milioane de euro, câștigat de Primăria Hunedoara.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare