spot_img
7.5 C
București
duminică, martie 3, 2024
AcasăAnalizeMoody's îngroapă băncile

Moody’s îngroapă băncile

-

Încetinirea economiei mondiale, un risc mai mare de nerambursare a creditelor şi presiunile asupra profitabilităţii creează o perspectivă negativă pentru bănci în 2024, a apreciat luni agenţia de rating Moody’s, transmite Reuters conform Agerpres.

Majorările anterioare de dobândă decise de băncile centrale şi creşterea şomajului în economiile avansate vor slăbi calitatea activelor, susţine Moody’s Investors Services într-un raport publicat luni, adăugând că expunerile băncilor pe sectorul imobiliar în SUA şi Europa reprezintă un risc în creştere. În plus, buzunarele de stres de pe pieţele imobiliare din regiunea Asia-Pacific este posibil să continue, susţin autorii raportului.

- Advertisement -

Băncile din întreaga lume au înregistrat performanţe mixte în acest an, în condiţiile în care veniturile de pe partea de consumer banking au profitat de pe urma dobânzilor mai mari stabilite de băncile centrale pentru a contracara inflaţia, însă în acelaşi timp veniturile din activităţile de investment banking au fost afectate de diminuarea numărului de tranzacţii.

În raportul publicat luni, Moody’s precizează că se aşteaptă ca pieţele financiare să rămână tensionate anul următor, precum şi la încetinirea ritmului de creştere economică chiar dacă băncile centrale sunt aşteptate să înceapă să reducă dobânzile. De asemenea, creşterea economică a Chinei ar urma să încetinească pe fondul diminuării cheltuielilor consumatorilor şi companiilor, scăderii exporturilor şi crizei din sectorul imobiliar.

- Advertisement -

Profitabilitatea băncilor este posibil să fie afectată de majorarea costurilor de finanţare, o creştere mai mică a creditării şi acumularea de rezerve pentru a acoperi potenţialele falimente, susţine Moody’s. Totuşi, nivelurile de capitalizare, care susţin soliditatea financiară a băncilor, sunt aşteptate să reziste, se mai arată în raport.

„Finanţarea şi lichiditatea se vor confrunta cu provocări, însă capitalizarea va rămâne stabilă, beneficiind de generarea organică de capital şi creşterea moderată a creditării”, susţine Felipe Carvallo, analist la Moody’s Investors Service.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img