Mitropolitul Moldovei subordonat Moscovei cere arest la domiciliu pentru Vlad Filat

Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, subordonat Moscovei, a făcut luni un apel către toate instituțiile competente ale statului pentru plasarea președintelui PLDM, Vladimir Filat, în arest la domiciliu, scrie independent.md.

Mitropolitul își motivează solicitarea prin faptul că „pentru Biserica Ortodoxă din Moldova” persoana lui Filat „este asociată cu o serie de activități de ctitorire și binefacere de care s-au bucurat de-a lungul timpului așezăminte monahale, parohii, dar și numeroși slujitori și credincioși care, în momentele de grea încercare ale vieții lor, au găsit un sprijin de nădejde anume în cumsecădenia și bunăvoința Domnului Filat.”

„Pornind de la aceste premise, lansăm un apel către toate instituțiile competente ale statului, implicate în cercetarea învinuirilor aduse Domnului Vlad Filat, pentru a îngădui aflarea Domniei Sale în arest la domiciliu, fapt care, credem noi, nu va periclita în nici un fel desfășurarea anchetei și va permite aflarea unui tată și a unui soț alături de copii și de rudenii, în această perioadă de serioase încercări pentru familie și pentru apropiați” declară Mitropolitul.

În final, acesta își exprimă „speranța că elucidarea acestui caz va avea loc în condițiile unei justiții nepărtinitoare, iar adevărul va triumfa spre binele întregului popor al Republicii Moldova”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare