Mișcare interesantă a Israelului în plin scandal Qatar&MarocGate

Preşedintele israelian Isaac Herzog i-a mulţumit regelui Marocului Mohammed al VI-lea pentru „refugiul sigur” pe care regatul l-a oferit evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit unei scrisori citate marţi de AFP conform Agerpres.

Această scrisoare a fost făcută publică la doi ani după ce Marocul şi-a normalizat relaţiile cu Israelul, pe 22 decembrie 2020, în cadrul Acordurilor Avraam, un proces între statul evreu şi mai multe ţări arabe şi susţinut de Washington.

În scrisoarea sa, preşedintele Isaac Herzog îşi exprimă recunoştinţa faţă de rege şi supuşii săi „care timp de generaţii au acţionat pentru a proteja securitatea, bunăstarea şi moştenirea culturală a comunităţii evreieşti în regat”.

„Şi când milioane de evrei au suferit ororile Holocaustului… regele Mohammed al V-lea a oferit un refugiu sigur pentru evrei”, a spus preşedintele israelian în scrisoarea datată 22 decembrie.

„Evreii marocani îşi amintesc cu mândrie şi afecţiune (…) de bunicul vostru Mohammed al V-lea , care va fi amintit ca protectorul (…) evreilor în acest regat”, a adăugat el.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mohammed al V-lea , care avea să fie părintele independenţei marocane în 1956, s-a opus legilor anti-evreieşti ale guvernului de la Vichy, din Franţa.

Potrivit preşedinţiei israeliene, această scrisoare reprezintă prima recunoaştere oficială de către Israel a acţiunii regelui Mohammed al V-lea faţă de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Prezenţa evreilor este foarte veche în Maroc, în urmă cu peste 2.000 de ani, şi a fost consolidată de valurile de refugiaţi care veneau în special din Andaluzia în timpul Reconquistei catolice din secolul al XV-lea

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Articole relationate

    Categorii populare