spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeMinistrul ungar de externe acuză la BBC: Bruxelles-ul ne șantajează

Ministrul ungar de externe acuză la BBC: Bruxelles-ul ne șantajează

-

Guvernul ungar este atacat permanent de Bruxelles. Indiferent de deciziile pe care le ia, instituţiile europene găsesc modalităţi să pună presiune, a declarat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, în cadrul unui interviu acordat pentru BBC, la emisiunea HardTalk.

- Reclama -

În emisiunea difuzată în Regatul Unit, ministrul ungar a fost
întrebat în legătură cu faptul că relaţia dintre Ungaria şi Uniunea
Europeană pare să fie mai puţin funcţională decât înainte. În
răspunsul dat, politicianul a afirmat că există discuţii cu
instituţiile de la Bruxelles.

- Advertisement -

“De fapt, suntem atacaţi permanent, pentru că, indiferent de
deciziile pe care le luăm, instituţiile europene găsesc o
modalitate să pună presiune asupra noastră şi încearcă să ne
şantajeze pentru a ne schimba deciziile şi ca să nu profităm de
oportunităţile oferite de competenţele naţionale”, a explicat
Szijjártó.

În centrul dezbaterii se află viitorul UE, cum am putea face
Uniunea mai puternică. În acest sens, există două abordări. Una
este abordarea federalistă: instituţiile UE doresc să creeze un fel
de Statele Unite ale Europei, la care, “cu siguranţă, ne opunem”, a
precizat acesta.

- Advertisement -

Există o altă abordare care, în prezent, este minoritară,
reprezentată şi de Ungaria. Potrivit acesteia, este necesară o
Uniune Europeană puternică, dar aceasta trebuie să se bazeze pe
existenţa statelor membre puternice. Tocmai de aceea, nu sunt
susţinute de la Bruxelles transferurile de noi competenţe către
statele membre, a explicat Péter Szijjártó.

Răspunzând la o altă întrebare, acesta a declarat că Guvernul
ungar nu îşi schimbă poziţia în niciun fel, dar acţionează în
conformitate cu valorile europene comune şi cu normele europene
comune. “Suntem un Guvern conservator, creştin-democrat, patriot,
cu o susţinere parlamentară şi socială extrem de stabilă, care
oferă limitat şi foarte puţine oportunităţi de intervenţie externă
în treburile ţării”, a adăugat politicianul ungar, subliniind că,
în opinia sa, aceasta este cea mai mare problemă a celor care atacă
Guvernul ungar.

Ministrul ungar de externe a făcut referire şi la faptul că
sunt întotdeauna bucuroşi să discute punctual problemele, avansând
pas cu pas, de la regulă, la regulă. Ungaria este pregătită pentru
dezbatere, pentru dialog, a explicat acesta, adăugând că este însă
total inutilă dezbaterea numai în baza unor prejudecăţi.

Raportul privind statul de drept, recent publicat, a fost
etichetat de ministru ca fiind un tip de document motivat politic,
cu prejudicii, dezechilibrat, nedrept, şantajist. În opinia sa,
Comisia Europeană foloseşte fonduri europene pentru a şantaja,
pentru a interveni în probleme de politică internă care se bazează
strict pe competenţe naţionale. Acest lucru este complet
inacceptabil, potrivit lui Szijjártó.

Fondurile europene se bazează pe realizările europene la care
contribuie şi Ungaria. Acestea nu depind de “generozitatea
prietenilor noştri de la Bruxelles”, nu sunt ajutoare umanitare, ci
banii contribuabililor europeni, inclusiv ai cetăţenilor Ungariei,
a explicat politicianul.

Acesta a mai adăugat că, dacă ne şantajează prin faptul că nu
ni se pun la dispoziţie aceste fonduri din cauza unor probleme
politice, este pur şi simplu inacceptabil, aceasta contravine
valorilor şi regulilor europene. Péter Szijjártó a vorbit şi despre
faptul că, până la sfârşitul anului, ţara va putea realiza o
creştere extrem de importantă a PIB-ului, chiar şi fără fondurile
de redresare.

În ce priveşte întrebarea referitoare la Legea privind
protecţia copilului, ministrul a răspuns că educaţia privind
orientarea sexuală este responsabilitatea exclusivă a părinţilor şi
a specialiştilor autorizaţi. Guvernul interzice activiştilor din
anumite ONG-uri să intre în şcoli şi în grădiniţe şi “să vorbească
cu copiii noştri despre orientarea sexuală, fără permisiunea şi
ştiinţa noastră”, a explicat ministrul.

Péter Szijjártó a numit ruşinos ceea ce a făcut preşedintele
Comisiei Europene în această privinţă. Ultima dată, în comunism s-a
întâmplat ca un verdict să fie pronunţat înaintea procesului, a
afirmat politicianul din Ungaria.

Acesta a mai declarat că este convins că legea adoptată de
Parlamentul ungar respectă pe deplin legislaţia europeană. Carta
drepturilor fundamentale a UE prevede că este dreptul părinţilor să
ofere o educaţie adecvată copiilor lor, în conformitate cu
convingerile lor sociale, pedagogice şi psihologice. Politicianul a
menţionat că problemele de educaţie şi de învăţământ se încadrează
în competenţele naţionale. Prin referendumul privind protecţia
copilului, Guvernul ungar oferă cetăţenilor săi posibilitatea să-şi
exprime univoc punctul de vedere, iar acest lucru trebuie respectat
de toţi.

Referitor la întrebarea dacă există în Ungaria rapoarte despre
interceptări cu programul israelian, ministrul a răspuns că
Guvernul său, de la preluarea mandatului, din anul 2010, nu a
observat sau interceptat în mod ilegal pe nimeni. Nimeni nu a fost
interceptat doar pentru faptul că era jurnalist, şi nimeni nu a
fost interceptat doar pentru că nu întreţine o relaţie de prietenie
cu Guvernul ungar, a explicat acesta. 

Comentând declaraţia prim-ministrului olandez, Mark Rutte,
potrivit căruia Ungaria nu are ce căuta în UE, Péter Szijjártó a
declarat că premierul olandez urăşte ungurii, este un fel de
hungarofob. Ungaria este şi va rămâne membră a Uniunii Europene,
iar Guvernul va continua să lucreze pentru o Uniune Europeană
puternică, a precizat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al
Comerţului Exterior.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img