Ministrul ungar al Economiei dă 2 săptămâni companiile să reducă din proprie inițiativă prețurile la carburanți la nivelul mediei regionale

Ministrul economiei naţionale, Márton Nagy a anunţat decizia guvernului: cabinetul a acordat membrilor Uniunii Uleiurilor Minerale din Ungaria (MÁSZ) două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale – a informat joi Ministerul Economiei Naţionale.

Potrivit comunicatului, Márton Nagy a primit joi la biroul său reprezentanţii MÁSZ. 

Ministrul a informat părţile despre faptul că guvernul, în cadrul şedinţei de miercuri, a analizat în detaliu situaţia de pe piaţa carburanţilor. El a constatat că este război, iar pe piaţa carburanţilor sunt preţuri de război, ceea ce înseamnă o povară grea pentru familii. Soluţia reală ar fi pacea, dar, până atunci, guvernul depune eforturi pentru a reduce preţurile de război, deoarece nu familiile ar trebuie să suporte preţul războiului – scrie în comunicatul ministerului. 

În cadrul întrevederii, Márton Nagy a prezentat decizia cabinetului: guvernul solicită comercianţilor cu amănuntul de carburanţi să îşi ajusteze în mod voluntar preţurile la media regională, care este publicată în fiecare vineri şi este determinată de Oficiul Central de Statistică folosind o metodologie obiectivă. Comercianţii de carburanţi au la dispoziţie două săptămâni pentru a face acest lucru – se arată în comunicat. 

Ministrul economiei a subliniat că guvernul a identificat o evoluţie pozitivă a preţurilor la carburanţi în ultima perioadă, care a adus preţul mai aproape de media regională atât la benzină, cât şi la motorină. Cu toate acestea, pentru a ajunge la preţul mediu regional, sunt necesare reduceri suplimentare de preţ la motorină şi, în special, la benzina de 95, deoarece aceasta este singura modalitate de a evita intervenţia guvernului – precizează comunicatul. 

Reprezentanţii MÁSZ prezenţi la întâlnire au luat act de intenţiile guvernului de a proteja familiile – a precizat ministerul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare