Ministrul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei: Cetăţenii olandezi să nu mai aibă menţionat sexul pe cărţile de identitate

Cetăţenii olandezii nu vor mai avea menţionat sexul pe cărţile de identitate care vor fi emise peste câţiva ani, menţiune pe care ministrul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei, Ingrid van Engelshoven, o consideră ”inutilă”, scrie sâmbătă AFP conform Agerpres.

Într-o scrisoare transmisă parlamentului, doamna Ingrid van Engelshoven, însărcinată şi cu ”Emanciparea”, menţionează intenţia de a elimina această menţiune din cărţile de identitate începând cu anii 2024-2025. Sexul va rămâne însă înscris pe paşapoartele olandeze, întrucât astfel procedează şi celelalte state ale UE.

”Olanda nu ar fi prima ţară membră (a UE) cu o carte de identitate fără menţiunea genului. Cartea de identitate germană nu menţionează sexul”, iar cetăţenii trebuie să-şi poată „modela propria identitate şi să trăiască în deplină libertate şi securitate”, motivează ea.

”Este o veste excelentă pentru persoanele care au zi de zi probleme cu această categorie a genului pe cartea lor de identitate”, au reacţionat organizaţii olandeze de apărare a drepturilor homosexualilor şi ale altor minorităţi sexuale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare