Ministrul mehedințean al Economiei a îngropat industria de apărare

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a reușit în timp record să îngroape și ce a mai rămas din industria de armament. Acesta nu a catadicsit nici măcar să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli ale societăților românești, punându-le, astfel, în imposibilitatea de a face vreo investiție pentru eventualele comenzi de la MApN, scrie Național.

Sindicatele din Apărare și-au manifestat indignarea față de absența implicării Ministerului Economiei în sprijinirea industriei de armament, arătând că nici măcar acum bugetele de venituri și cheltuieli ale societăților nu au fost aprobate. Mai mult, ministrul economiei, Virgil Popescu, a absentat de la întâlnirea extrem de importantă dintre sindicate și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, la care a fost discutat programul de achiziții al Armatei în care ar putea fi implicate societățile românești de stat. ”Alianța Sindicatelor din Apărare i-a cerut ministrului Popescu încă din aprilie o întâlnire de urgență pentru a discuta despre problemele grave din această industrie. Acesta a confirmat că ne vom întâlni pe 15 mai, întâlnire la care urma să participe și ministrul Apărării. Spre dezamăgirea noastră, la această întâlnire nu a participat decât ministrul Ciucă. Absența lui Virgil Popescu mi s-a părut așa, o fugă de responsabilitate, dar mă face să cred că, în afară de energie, nu-l interesează, în momentul de față, prea multe. Tocmai de aceea eu consider că este extrem de important să se înființeze un minister al industriei de apărare, pentru că ministerul ăsta al Economiei, cu trei într-unul, nu funcționează. Avem problema datoriilor istorice, care nu s-au rezolvat în niciun fel, iar societățile nu pot participa la licitații din această cauză. Avem problema reorganizării ROMARM, cerută de CSAT din 2017, care este și ea nerezolvată. Una dintre consecințele absenței reorganizării a fost și achiziția recentă a instalației de fabricat măști de protecție, cumpărată din China cu un milion de dolari, care nu funcționează. Acolo s-au făcut niște greșeli. Instalația trebuia achiziționată cu montajul producătorului, ca să avem garanția acelei lucrări. Dar dacă au montat-o ai noștri, s-a pierdut garanția și s-au pierdut foarte mulți bani. Suntem și noi curioși cine va răspunde în final”, a declarat Constantin Bucuroiu, președintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare