Ministrul maghiar al Culturii spune că blocarea „Aurului Principiilor” ungari la Târgu Mureș ar avea legătură cu Ținutul Secuiesc

Materialul expoziţiei „Aurul principilor” s-a întors în Ungaria – a anunţat, sâmbătă, Balázs Hankó, ministrul Culturii şi Inovării din Ungaria, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Balázs Hankó a declarat că expoziţia „Aurul principilor” a ajuns în Ţinutul Secuiesc în urmă cu aproximativ nouă luni, iar vizitatorii au putut să o vadă mai întâi la Miercurea Ciuc, apoi la Târgu Mureş.

„Autorităţile române au ridicat ulterior tot felul de obstacole în calea transportului, dar noi nu am ezitat şi am trimis maşina blindată a Băncii Naţionale a Ungariei pentru aurul principilor, care, în zorii acestei zile, a trecut graniţa şi acum se află la Muzeul Banilor din Budapesta – a explicat politicianul.

Balázs Hankó a adăugat că, pentru ca toată lumea să înţeleagă de ce aurul principilor este atât de interesant, acesta va fi expus la Muzeul Naţional al Ungariei începând cu 15 martie, iar 50% din veniturile obţinute din vânzarea biletelor vor fi direcţionate către muzeele din Ţinutul Secuiesc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare