Ministrul Finanțelor: Toate instituţiile financiare internaţionale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor a declarat miercuri că nu trebuie să ne ascundem de faptul că toate instituţiile financiare internaţionale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă. El i-a răspuns şi fostului premier Florin Cîţu, care vorbea despre un posibil acord cu FMI, arătând că ”România nu pregăteşte un acord de tip stand-by, cum am avut în 2010, pentru că România nu se află în situaţia din 2010 şi acea situaţie în care a intrat România până la urmă nu s-a datorat doar politicii interne ci mai ales politicii internaţionale, când am avut o criză de proporţii la nivel mondial”.

”Vom avea această dezbatere. Nu trebuie să ne ascundem că nu vom acea această dezbatere. Nu este momentul să discutăm în acest moment că va fi introdusă mâine impozitarea progresivă dacă ar fi agreată de coaliţie. Nu trebuie să ne ascundem de faptul că toate instituţiile financiare internaţionale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă”, a afirmat ministrul de Finanţe. El a precizat că urmează recepţia raportului Băncii Mondiale, care este făcut în baza jalonului din PNRR care a prevăzut să avem o analiză a regimului fiscal, cu un consultant care să fie recunosc internaţional şi de aceea a fost aleasă Banca Mondială. ”Vreau să îi dau o replică unui purtător de mesaje care creează isterie, emoţie în spaţiul public. România are în fiecare an relaţii internaţionale foarte bune cu toate instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar, cu Banca Mondială. Toate aceste trei instituţii financiare acordă asistenţă tehnică pe anumite tipuri de politici publice în România. Asta nu înseamnă că România pregăteşte un acord de tip stand-by, cum am avut în 2010, pentru că România nu se află în situaţia din 2010 şi acea situaţie în care a intrat România până la urmă nu s-a datorat doar politicii interne ci mai ales politicii internaţionale, când am avut o criză de proporţii la nivel mondial”, a spus Câciu. ”Nu este vorba şi repet ca să audă şi domnul fost ministru de Finanţe”, a precizat el, referindu-se la Florin Cîţu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șefa FMI: Țările ne vor cere împrumuturi de 50 miliarde de dolari din cauza războiului din Iran

    Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a...

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile din noiembrie din cauza războiului

    Republicanii se tem că vor pierde alegerile intermediare pentru...

    Bloc pentru medici in Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost pe...

    Karting&off-road in Mehedinți

    Consiliul Județean Mehedinți susține proiectele educaționale care contribuie la...

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    Articole relationate

    Categorii populare