spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

Ministrul de externe maghiar: Ungaria „este supusă unei presiuni extraordinare pentru a renunța la lupta pentru drepturile maghiarilor din Ucraina”

Ungaria nu va sprijini nicio mișcare semnificativă a Ucrainei față de NATO și UE până când drepturile maghiarilor transcarpatini nu vor fi restaurate, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

„Aș dori să afirm că nu vom susține nicio mișcare semnificativă de integrare a Ucrainei către UE sau NATO până când drepturile comunității naționale maghiare pe care le avea înainte de 2015 nu vor fi restaurate în Ucraina”, a declarat Szijjarto jurnaliştilor maghiari.

Potrivit ministrului de Externe, Ungaria „este supusă unei presiuni extraordinare pentru a renunța la lupta pentru drepturile maghiarilor din Transcarpatia”, dar Budapesta nu va renunța la protejarea minorității naționale.

“Din păcate, nu este cazul Ucrainei de astăzi. Evident, situaţia nu este nouă, începând din 2015 drepturile comunităţilor naţionale, inclusiv ale comunităţii naţionale maghiare, au fost, practic, ştirbite încontinuu” – a adăugat ministrul. 

El a reamintit că acesta a fost motivul pentru care guvernul ungar, în ultimii ani, a blocat de fiecare dată convocarea Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial, astfel încât această reuniune nici nu a avut loc până în prezent. 

El a subliniat: cu toată că, pe plan internaţional, se exercită o mare presiune pentru ca Ungaria să renunţe la protecţia comunităţii naţionale maghiare din Transcarpatia, secretarul general al NATO a dat dovadă de înţelegere în această chestiune şi a luat în serios preocuparea Ungariei. 

“Secretarul general a declarat însă că, din diverse motive pe care nu eu le voi detalia, va convoca reuniunea Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial în timpul consiliului miniştrilor de externe din 4 aprilie, în ciuda opoziţiei Ungariei, în ciuda faptului că noi credem că această reuniune ar putea fi convocată doar dacă există un acord unanim” – a spus el. 

“Această decizie prejudiciază unitatea NATO şi procedurile referitoare la consens, dar nu putem decât să luăm act de decizia secretarului general” – a spus ministrul. 

El a adăugat: Stoltenberg a promis că va acorda spaţiu în cadrul acestei reuniuni, problemelor ridicate cu privire la protecţia minorităţilor.

Szijjártó a precizat: “ne vom menţine, bineînţeles, poziţia noastră iniţială şi aş dori să spun clar că nu vom susţine niciun pas semnificativ în direcţia integrării Ucrainei în NATO sau Uniunea Europeană până când drepturile comunităţii naţionale maghiare din Ucraina nu vor fi restabilite.” 

“Indiferent cât de mare va fi presiunea, nu vom renunţa la protecţia maghiarilor din Transcarpatia, vom continua să-i sprijinim pe maghiarii din Transcarpatia” – a spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Articole relationate

    Categorii populare