Putin: Moscova este pregătită să ajute companiile chineze să ia locul celor occidentale care au părăsit Rusia

Rusia este pregătită să ajute companiile chineze să ia locul celor occidentale care au părăsit Rusia ca urmare a sancţiunilor impuse acesteia pentru conflictul din Ucraina, i-a transmis preşedintele rus Vladimir Putin omologului său chinez Xi Jinping în timpul întâlnirii lor desfăşurate marţi la Kremlin, relatează agenţiile Reuters şi EFE conform Agerpres.

„Suntem dispuşi să sprijinim companiile chineze să înlocuiască producţiile companiilor occidentale care au părăsit Rusia”, a spus Putin la începutul întrevederii cu Xi Jinping.

Preşedintele rus a evidenţiat şi creşterea schimburilor comerciale ruso-chineze, ajunse anul trecut la 185 de miliarde de dolari, dar în special creşterea folosirii yuanului chinez şi rublei ruseşti în locul dolarului american în aceste schimburi.

„Este important ca în comerţul bilateral să fie folosite tot mai activ devizele naţionale. Este necesar să stimulăm în continuare această practică şi să extindem prezenţa reciprocă a structurilor financiare şi bancare pe pieţele ţărilor noastre”, a indicat Putin.

El a precizat că în prezent două treimi din tranzacţiile comerciale între Rusia şi China sunt în ruble sau yuani şi a cerut extinderea acestei practici de asemenea către alte pieţe. „Suntem favorabili folosirii yuanului chinez în tranzacţiile dintre Rusia şi ţările Asiei, Africii şi Americii Latine”, a asigurat preşedintele rus, care s-a declarat încrezător că utilizarea „acestor forme de plată va creşte între partenerii ruşi şi colegii lor din ţările terţe”.

Putin a confirmat că a discutat cu omologul său chinez şi despre proiectul viitorului gazoduct denumit „Forţa Siberiei 2”, prin care Rusia va putea livra Chinei circa 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.

La rândul său, Xi Jinping şi-a manifestat disponibilitatea de a elabora împreună cu Putin un plan de dezvoltare a relaţiilor bilaterale între ţările lor şi de a consolida coordonarea între Moscova şi Beijing.

„Încrederea reciprocă între ţările noastre se consolidează, se multiplică interesele comune, popoarele se apropie, se dezvoltă cooperarea comercială şi economică, în investiţii, energie, cultură şi între regiuni”, a constatat liderul chinez.

„Sunt dispus că pregătesc împreună cu dumneavoastră un plan de dezvoltare a relaţiilor bilaterale şi cooperarea practică pentru înflorirea şi renaşterea Chinei şi a Rusiei”, a concluzionat Xi Jinping într-o scurtă alocuţiune, în a doua zi a vizitei de stat pe care o întreprinde la Moscova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare