Ministrul de externe maghiar în Harghita: Niciun copil maghiar din Bazinul Carpatic nu se va regăsi în situaţia în care să nu poată beneficia de educaţie în limba maternă, indiferent că vorbim de grădiniţă sau de şcoală

Obiectivul Guvernului Ungariei este să se asigure de faptul că niciun copil maghiar din Bazinul Carpatic nu se va regăsi în situaţia în care să nu poată beneficia de educaţie în limba maternă, indiferent că vorbim de grădiniţă sau de şcoală, a spus ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, în comuna Satu Mare din judeţul Harghita.

“Un mesaj important al rezultatului alegerilor parlamentare şi referendumului din luna aprilie a fost acela că ne protejăm copiii faţă de propaganda de gen extremist-liberale şi nu permitem ca tot felul de organizaţii neguvernamentale să le încurce gândurile”, a declarat Szijjártó, care s-a deplasat la Satu Mare pentru ceremonia de depunere a pietrei de temelie la noua grădiniţă de limbă maghiară din localitate.

În discursul susţinut, şeful diplomaţiei ungare a considerat ca fiind o veste extraordinară faptul că numărul celor din comunitatea locală este în continuă creştere, ceea ce arată că este nevoie de această grădiniţă, şi dovedeşte succesul programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, lansat de guvernul maghiar. “În cine să investim, dacă nu în cele mai de preţ comori ale noastre: copiii noştri?”, a spus ministrul.

“Trebuie să ne asigurăm de faptul că niciun copil maghiar din Bazinul Carpatic nu se va regăsi în situaţia în care să nu poată beneficia de educaţie în limba maternă, indiferent că vorbim de grădiniţă sau de şcoală, a spus oficialul ungar.

Péter Szijjártó a subliniat că Ungaria se află pe drumul cel bun privind acest obiectiv. Pentru succes este nevoie de aliaţi, în Transilvania, acest rol şi l-au asumat bisericile istorice, instituţiile lor fiind “cheia supravieţuirii comunităţilor maghiare”, a explicat ministrul.

Potrivit politicianului ungar, Guvernul Ungariei contribuie cu 220 de milioane de forinţi la investiţia în valoare de 400 de milioane de forinţi. Clădirea grădiniţei urmează să fie proprietatea parohiei, în timp ce cheltuielile privind funcţionarea instituţiei vor cădea în sarcina administraţiei locale. În cele patru grupe de la grădiniţă 80 de copii vor avea parte de educaţie în limba lor maternă.

“Exemplul de la Satu Mare arată că este bine şi merită să trăieşti aici, că este bine şi merită să faci copii”, a subliniat Szijjártó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    Articole relationate

    Categorii populare