Ministrul de externe maghiar acuză Germania de „atac” la suveranitatea Ungariei

Guvernul de la Berlin blochează în continuare compania Siemens Energy să livreze sistemul de control pentru noile unităţi de reactoare necesare centralei nucleare de la Paks, în conformitate cu acordurile anterioare, în timp ce partenerului de consorţiu al companiei germane, compania franceză Framatome, i s-a dat deja aprobarea, a declarat, marţi, la Paris, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Potrivit comunicatului MAE ungar, în urma întrevederii avută cu ministrul francez al Energiei, Agnes Pannier-Runacher, Péter Szijjártó a calificat extinderea centralei nucleare de la Paks drept o problemă cheie pentru securitatea energetică pe termen lung a Ungariei.

Péter Szijjártó a precizat că sistemul de control este furnizat de un consorţiu germano-francez. Din punct de vedere juridic această tehnologie este considerată acum ca o tehnologie cu dublă utilizare, iar actualul cadru de reglementare european impune ca autoritatea naţională de export să autorizeze utilizarea civilă a sistemului de control, ceea ce a fost deja făcut în cazul Franţei, dar nu şi în cazul Germaniei.

“Francezii au o abordare complet raţională, pragmatică şi rezonabilă a acestei probleme, nu o abordare politică sau ideologică. Pornesc de la realitatea fizică, iar realitatea fizică este că energia nucleară este o modalitate durabilă, ieftină, ecologică şi eficientă de a produce energie. Oferă, de asemenea, un anumit grad de securitate în actualul mediu extrem de volatil al pieţei internaţionale de energie, cu preţuri nejustificat de ridicate”, a subliniat ministrul ungar.

“Guvernul german însă continuă să blocheze Siemens Energy să livreze sistemul de control deja contractat pentru centrala nucleară de la Paks. Acest lucru ar putea fi etichetat ca un atac la adresa suveranităţii noastre, deoarece securitatea aprovizionării cu energie este o chestiune de suveranitate, iar mixul energetic este o competenţă naţională”, a explicat Péter Szijjártó.

“Cei doi membri ai Guvernului german, ministrul Economiei şi ministrul Afacerilor Externe, care ar trebui să autorizeze livrarea, nu au niciun fel de bază legală pentru a bloca această livrare şi a pune în pericol securitatea energetică de viitor a Ungariei”, a adăugat acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Meloni face presiuni la Bruxelles pentru renunțarea la deficitul bugetar din cauza prețurilor mari la energie

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni i-a trimis o scrisoare președintelui...

    FNGCIMM și Intesa Sanpaolo Bank semnează Convenția de Garantare Plafon pentru refinanțarea creditelor IMM

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Liderul PNL Iași îl toarnă pe Bolo că ține in funcție un prieten pesedist

    Liderul liberal de la Iași Alexandru Muraru îl toarnă...

    Soros a pierdut o grămadă din bani din proiectul de la Doicești

    Soros Fund Management LLC şi-a redus la jumătate participaţia...

    Iranul pregăteste o catastrofă digitală pentru Occident și Asia

    În urma blocadei Strâmtorii Hormuz, Iranul și-a îndreptat atenția...

    Rareș Bogdan acuză: Prostie, ignoranță sau sunt interese ascunse?

    Curaj și viziune sau lamentație și ignoranță? România poate...

    Noul guvern ungar vrea să taie vizele pentru lucrătorii din afara UE

    Noul guvern al Ungariei se confruntă cu presiuni tot...

    Articole relationate

    Categorii populare