Ministrul Cuc explică proiectul de OUG privind achizițiile

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Braşov, că proiectul de ordonanţă privind achiziţiile conţine prevederi necesare pentru ca funcţionarilor din minister „să nu le mai fie teamă să semneze actele”, el menţionând că actul normativ va stipula că eventualele despăgubiri care s-ar acorda contestatorilor licitaţiilor nu vor mai fi considerate prejudiciu la bugetul de stat.

„Am pornit de la premisa logică că această comisie, care e formată din 10-12 membri, câţi avea comisia de evaluare tehnică şi financiară a obiectivelor de investiţii, nu greşeşte din punct de vedere al legalităţii atunci când evaluează. În momentul în care există despăgubiri – deşi în toată istoria de când sunt eu în Ministerul Transporturilor nu am văzut ca instanţa să dea alt câştigător decât ce s-a dat, se dă în reevaluare în cel mai dramatic caz (…) semnarea şi banii care pot surveni în urma acestor despăgubiri date de instanţă să nu fie considerate prejudiciu la bugetul de stat, astfel încât funcţionarilor să le nu mai teamă să semneze actele. Că despre asta e vorba, se tem să semneze”, a explicat Cuc.

Totodată, el a precizat că în proiectul de ordonanţă valoarea despăgubirilor pe care le pot da instanţele se calculează din valoarea profitului şi nu din valoarea investiţiei, cum prevede legea în prezent.

Ministrul Transporturilor a subliniat că, în intervalul 2017-2019, s-au acumulat 311 luni de contestaţii pe toate proiectele scoase la licitaţie de către CNAIR şi că „astfel de lucruri se întâmplă şi la CFR”.

„Necesitatea nu este pentru moftul lui Cuc, ci este pentru infrastructura din România”, a menţionat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare