Ministrul agriculturii spune că e destul ulei

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat că s-a iscat o isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei şi lumea a mers în magazine să cumpere, precizând că ţara noastră are stocuri de ulei până la noua recoltă astfel încât să nu apară dezechilibre.

„Am văzut că s-a iscat iarăşi o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă, că nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui, dar avem stocuri de ulei astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea ce le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Am o celulă de analiză, de criză la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem, verificăm stocurile şi de cereale, şi de alimente, şi de ulei”, a afirmat Adrian Chesnoiu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare