Miniştrii Energiei din UE anunță că au convenit în privința economisirii energiei, dar nu spun cum

Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au convenit luni asupra reglementărilor privind economisirea energiei şi promovarea regenerabilelor, ca parte a măsurilor propuse de Bruxelles pentru combaterea schimbărilor climatice prin reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră în acest deceniu, transmite Reuters.

De asemenea, oficialii au discutat opţiunile privind reducerea în mod colectiv a cererii de gaze pe termen scurt, pentru a face faţă posibilelor reduceri din Rusia. Comisia Europeană urmează să prezinte în iulie un plan ce vizează coordonarea măsurilor de pregătire în cazul noilor reduceri ale aprovizionării, în contextul războiului.

„Pentru industrie trebuie să prezentăm o abordare coordonată”, a declarat comisarul pentru energie, Kadri Simson, referindu-se la măsurile de reducere a cererii de gaze, dând asigurări că cetăţenii vor fi protejaţi în cazul adoptării unor astfel de decizii.

Miniştrii încearcă să ajungă la poziţii comune privind propusa legislaţie în vederea îndeplinirii obiectivului UE de a reduce cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, de la nivelul din 1990.

Oficialii sprijină ţintele propuse de Bruxelles în 2021 de a obţine 40% din energie din surse regenerabile până în 2030 – faţă de 22% în 2020 – şi de a reduce consumul de energie cu 9% faţă de nivelul preconizat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare