Migranții musulmani, ciocniri violente cu Poliția germană după violuri lângă Stuttgart

Ciocniri violente au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în timpul unei sărbători populare în Germania, în apropiere de Stuttgart, între forțele de ordine și grupuri de tineri, printre care și migranți, dintre care unii au fost acuzați de agresiuni sexuale, a anunțat luni poliția, relatează AFP.

Un solicitant de azil irakian în vârstă de 20 de ani ‘a molestat sexual’ vineri seara o tânără, în timp ce în noaptea de sâmbătă spre duminică trei afgani cu vârste între 18 și 20 de ani au reținut o fată de 17 ani pe care au agresat-o sexual, a declarat un oficial al poliției locale, Roland Eisele, în cadrul unei conferințe de presă la Schorndorf, locul unde au avut loc incidentele.

Suspecții au fost reținuți, însă justiția nu a decis plasarea lor în arest preventiv, invocând așteptarea rezultatelor anchetei, a spus Eisele.

În comunicatul poliției se face referire la trei agresiuni sexuale până în prezent, însă oficialul poliției le-a cerut și altor posibile victime să anunțe dacă au fost implicate în astfel de incidente.

Ciocniri au izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică între forțele de poliție și grupuri formate din zeci de tineri, care s-au desprins din mulțimea de aproape o mie de persoane venită să participe la sărbătoarea populară anuală din orașul Schorndorf, cu 40.000 locuitori.

Tinerii au aruncat cu sticle împotriva poliției și a altor persoane, a declarat șeful poliției locale, adăugând că mulți dintre atacatori se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

A existat ‘o agresiune, o escaladare a violenței care nu a fost previzibilă’. La un moment dat situația ‘a scăpat de sub control’ și au fost chemate întăriri pentru a asigura ordinea, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare