Mesajul lui Dragnea pentru șeful SRI

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis un mesaj directorului SRI, Eduard Hellvig, spunând că dacă acesta nu reuşeşte să îşi convingă subalternii că nu trebuie să se implice în politică sau justiţie, atunci a stat degeaba la SRI.

„Am avut perioade în care l-am certat (n.r.: pe Eduard Hellvig) şi în continuare îi spun dacă nu reuşeşte să facă schimbările acolo, dacă nu reuşeşte să îi facă pe cei din SRI să înţeleagă că tebuie să facă doar atribuţiile prin lege, nu influenţe în partide şi parchete, înseamnă că a stat degeaba cât a stat acolo la SRI”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Acolo SRI poate să ia decizii serioase. Acolo sunt reguli militare. Au luat decizia. Se pune în practică. Poate aşa a lăsat impresia asta George Maior. Direcotrul SRI are atribuţii foarte importante, are puterea maximă în SRI. Nu poate încălca regulile, dar are puterea maximă. Acolo nu se poate lua nicio decizie fără directorul SRI. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost aprobat de Maior. La fel şi acum. Să nu creadă cineva că acolo sunt nişte vaze care sunt din când în când udate”, a mai spus liderul PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Cine era in avionul militar american care a aterizat la Moscova: ȘEFUL CIA

    Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit în Rusia, relatează...

    Articole relationate

    Categorii populare