Meloni la Bruxelles: Italia vrea să își apere interesul național în cadrul dimensiunii europene. Bruxelles-ul nemulțumit de reducerile anunțate de taxe și cheltuielile sociale

Noul premier italian Giorgia Meloni a întreprins joi prima sa vizita în străinatate la Bruxelles, unde şi-a prezentat angajamentul faţă de UE, în contextul în care liderii europeni sunt conştienţi de opiniile sale naţionaliste şi planurile sale de cheltuieli, informează vineri Reuters conform Reuters.

Cunoscută pentru naţionalismul său, Meloni şi-a moderat retorica anti-europeană din ultimele săptămâni, beneficiind de o primire cordială din partea înalţilor oficiali europeni de la Bruxelles.

Georgia Meloni a declarat că vrea „să transmită semnalul unei Italii care doreşte în mod evident să participe, să colaboreze şi să îşi apere interesul naţional, făcând acest lucru în cadrul dimensiunii europene şi căutând cele mai bune soluţii împreună cu alte ţări”.

Şefa guvernului italian s-a declarat mulţumită de cum a decurs ziua de joi şi a precizat că a discutat despre războiul Rusiei în Ucraina, preţurile la energie, migraţia şi modalităţile de cheltuire optimă a celor aproximativ 190 de miliarde de euro, suma alocată Italiei pentru redresarea economică după pandemia de COVID-19.

„Probabil că ajută să vezi şi să vorbeşti direct cu oamenii pentru a demonta o naraţiune care s-a construit în jurul meu şi adesea (în jurul) guvernului italian. Nu suntem marţieni. Suntem oameni adevăraţi”, le-a spus ea reporterilor.

Meloni s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Parlamentul European, Roberta Metsola, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Suntem total aliniaţi pe (dosarul) Ucraina. Vom continua să rămânem fermi cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei”, a declarat preşedinta Parlamentului European.

Von der Leyen i-a mulţumit premierului italian pentru „semnalul puternic” transmis prin alegerea Bruxelles-ului ca destinaţie a primei sale deplasări în străinătate.

UE este îngrijorată de promisiunile de campanie ale lui Meloni privind reduceri de taxe şi mai multe cheltuieli sociale, temându-se de instabilitate financiară în Italia, în contextul în care continentul se confruntă cu o nouă recesiune.

Primul test pe care Meloni va trebui să îl treacă este vineri, când prezintă noi obiective de finanţare publică pentru Italia. Acest lucru va necesita menţinerea unui echilibru între planurile de a proteja consumatorii de creşterea preţurilor la energie, pe de o parte, şi prognoza trezoreriei italiene privind o contracţie economică până în al doilea trimestru al anului 2023, pe de altă parte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko: Partidul lui Zelenski a atacat Capitala

    Deputații partidului prezidențial ucrainean „Slujitorul Poporului” și „sateliții” lor...

    CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI, PARTENER ÎN ORGANIZAREA OLIMPIADEI NAȚIONALE DE MATEMATICĂ

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi...

    Merz și Leyen regretă că au renunțat la energia nucleară

    Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că consideră abandonarea...

    Putin: Ucrainienii controlează 17% din Donețk. 800 km gata din centura din jurul Mării Azov

    Teritoriul Republicii Populare Donețk (RDP) aflat sub controlul Kievului...

    Zelenski vine la București să mai ceară bani

    Volodimir Zelenski vine joi în România.Președintele ucrainean va avea...

    Bolo crește bugetul SRI cu un miliard de euro

    Bugetul Serviciului Român de Informații (SRI) crește cu 14%...

    Articole relationate

    Categorii populare