Marius Screciu, primarul Severinului: „PREGĂTIM ȘCOLILE PENTRU EXAMENELE NAȚIONALE”

0

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a început, de astăzi, dotarea școlilor din din municipiu cu termo-scanere, lămpi cu ultraviolete pentru dezinfectare și purificarea aerului, soluții de igienizare, astfel încât pregătirea examenelor și susținerea acestora să se desfășoare în condiții de siguranță pentru elevi și profesori.

Școlile din Severin au fost dotate cu termo-scanere, lămpi cu ultraviolete pentru dezinfectare și purificarea aerului, soluții de igienizare

„Punem la dispoziția unităților de învățământ și covorașe textile cu dezinfectant, care vor fi amplasate la intrare, în timp ce la interior, toate spațiile cu care se intră în contact, respectiv coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare, sălile de clasă, au fost igienizate. Facem tot ceea ce depinde de noi, pentru ca examenele naționale de Evaluare și Bacalaureat să fie susținute cu succes și urez de acum multă baftă, tuturor celor aflați în fața acestui pas important din viață”, a declarat primarul Marius Screciu.