Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, dezminte toate zvonurile false potrivit cărora cei 151 de angajați ai municipalității nu ar fi plătiți cu șomajul tehnic acordat de Guvern. Primarul severinean spune că, cel puțin până în acest moment, demersurile sunt în grafic și că angajații trimiși în șomaj tehnic au început să primească deja îndemnizațiile.
„În momentul acesta, Primăria Drobeta Turnu-Severin are 151 de angajați în șomaj tehnic. Am fost prima primărie din țară, care a luat această decizie. Eu o consider o decizie bună și corectă pentru primărie. Am economisit niște bani și, în același timp, am dat un semnal că cine vrea să primească bani, trebuie să și muncească. Este exact ca la privat: angajații, care nu își justifică munca și a căror activitate este suspendată în această perioadă, trebuie să intre în șomaj tehnic. Exista pe piață un zvon, conform căruia angajații din sectorul public, intrați în șomaj tehnic, nu vor fi plătiți de Guvern. Nu se confirmă. Noi, deja, am început să primim primii bani pentru cei intrați în șomaj tehnic. Primăria are trei direcții în șomaj tehnic: Direcția de Asistență Socială (angajații de la creșă), Direcția de Patrimoniu Istoric Cultural și Palatul Culturii Teodor Costescu. Creșele s-au închis în data de 15 mai, iar în ceea ce privește cultura: nu mai avem spectacole, nu mai avem teatru, este închis accesul la Cetate, la Castelul Artelor și am fost nevoiți să luăm această decizie. Nu este ușor pentru oameni, luăm în calcul toate variantele, dar trebuie să avem un raport echitabil între munca depusă și salariul pe care oamenii îl primesc.”, declară primarul municipiului, Marius Screciu.