Iohannis speră să nu fie nevoie de măsuri de austeritate

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la finalul unei întâlniri la Palatul Cotroceni cu premierul, ministrul Finanțelor și guvernatorul BNR, că deficitul bugetar pe anul acesta va fi mai mare decât cel planificat inițial și a subliniat că s-au căutat soluții pentru o finanțare bună pentru acest deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate.

”Am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorare economică. Spun, intenționat, revigorare economică, pentru că în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi n-am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură.Ceea ce ne dorim cu toții e să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză. Am găsit soluții pentru toate”, a spus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare