Fostul lider al Ligii Studenţilor, victimă a mineriadei şi, pentru o scurtă vreme, partener politic al lui Virgil Măgureanu, e un personaj pivotal pentru identitatea unuia dintre cele două partide mari ale României. Decizia PNL de a-l desemna pe Marian Munteanu drept candidat pentru primăria Bucureştilor, a fost întâmpinată cu proteste din partea mai multor ONG-uri şi a Institutului Elie Wiesel. Într-un interviu pentru Mediafax, Marian Munteanu explică câteva dintre poziţiile publice din trecut şi, într-un mod mai degrabă rezervat, intenţiile.
Principalele idei:
-
Apropierea sa de PNL are legătură mai degrabă cu particula “naţional” din denumirea partidului şi mai puţin cu liberalismul
-
Marian Munteanu se vede pe sine ca pe un reprezentant al unor asociaţii civice de inspiraţie creştină şi insistă ca discuţiile despre candidatura sa nu au avut loc în Statele Unite unde a participat alături de Alina Gorghiu la National Prayer Breakfast. Sugerează, totuşi, că ar fi avut un cuvânt de spus în selectarea copreşedintei PNL printre participanţii la acest eveniment.
-
Candidatul PNL susţine că există şi o altă societate civilă decât cea consacrată. Pentru ea vrea să înfiinţeze aşa-numitele “Consilii Civice”
-
În pofida celor câteva zile trecute de la anunţul candidaturii, Marian Munteanu nu are încă obiective specifice pentru Bucureşti. Promite că vor fi făcute publice în curând.
-
Susţine că nu a colaborat şi nici nu a făcut parte din vreun serviciu secret. Crede totuşi că e posibil să aibă un dosar la CNSAS în urma arestărilor de pe vremea lui Ceauşescu
-
Primarul Munteanu ar aproba o paradă gay şi condamnă orice formă de violenţă
-
Relaţia cu Mişcarea Legionară e pentru Marian Munteanu o chestiune despre care susţine că are mai degrabă legătură cu prizonierii politici din închisorile comuniste. În ceea ce priveşte moştenirea istorică a lui Corneliu Zelea Codreanu, candidatul PNL evită un răspuns clar.
-
Întrebat despre o carieră politică şi o candidatură în afara PNL, actualul candidat refuză să o excludă ferm.
Prezentăm interviul acordat de Marian Munteanu agenţiei MEDIAFAX:
Reporter: De ce tocmai acum această candidatură?
Marian Munteanu: De ce acum? Eu am o activitate civică, eu zic, destul de susţinută, în aceşti douăzeci şi cinci de ani. Sigur, nu întotdeauna toate activităţile civice au privilegiul de a fi în lumina reflectoarelor. Aici, mass – media selectează, probabil, în funcţie de diverse criterii activităţile unora sau altora. Dar, ca şi mine, sunt zeci de mii de oameni care participă la activităţi civice, cu un efort, cu o anumită dedicare, şi care nu sunt cunoscuţi. Deci, activitatea civică, să ştiţi că nu înseamnă întotdeauna vedetism sau nu ar trebui să însemne vedetism. Adică ideea e că dacă faci două, trei ONG – uri şi toată ziua trebuie să fii la televizor să dai sfaturi naţiei nu mi se pare că este întotdeauna cea mai potrivită cale de abordare. Poţi contribui destul de substanţial şi prin fenomene de construcţie, de contribuţie în diverse zone, deci sunt şi multe alte posibilităţi.
De ce tocmai PNL şi întreb asta pentru că am în faţă un citat care vă aparţine: ,,Liberalismul ar putea fi considerat operant în ceea ce priveşte perspectiva unei evoluţii economice, dar aceste justificări devin neconvingătoare atunci când ne referim la necesităţile sociale, culturale şi spirituale. În această privinţă se constată o inaderenţă a liberalismului, faţă de fondul sufletesc şi comunitar al României…
Marian Munteanu.: Adică dacă aş fi spus neo – liberalism era şi mai exact. Eu m-am apropiat şi am fost tot timpul apropiat, în viaţa aceasta publică, de două partide, pe care le-am considerat exponente ale democraţiei în România: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. Sigur că principalul punct prin care m-am simţit apropiat a fost tocmai al doilea cuvânt: Naţional. Ce m-a atras, de exemplu, la Partidul Naţional Liberal, este vechia doctrină brătinistă, prin noi înşine, şi o anumită viziune economică, aceia de a pune lucrare energiile româneşti, prin care, de altfel, acest partid, a fost cândva principala forţă politică a României, care a dus România în modernitate. În anul 1990 sau 91, cred că în 90 am scris, în 1991 a fost textul respectiv, era o cu totul altă situaţie care liberalismul se scindase, apăruseră nişte alte formule şi, repet, critica mea vizează mai ales componenta exagerat sau mai precis neglijarea interesului acordat chestiunii naţionale, pe care marii înaintaşi, familia Brătianu şi alţii, l-au reprezentat cu cinste.
Deci, mai grabă, nu v-aţi schimbat dumneavoastră, s-a schimbat liberalismul, e mai aproape de cel original…
M.M.: … este un partid foarte serios al României, un partid puternic, care a cunoscut sigur, ştiţi foarte bine, un traseu destul de complicat, de dificil, sciziuni, reunificări, aripi. Un partid care se află de ceva vreme într-un proces de reconstrucţie şi redefinire. Pe mine m-a bucurat şi vă spun, am avut discuţii cu prieteni din Partidul Naţional Liberal de douăzeci şi ceva de ani, nu este o întâlnire acuma spectaculoasă. Nu mă duc eu acum la televizor şi nu m-am dus eu vreodată să vorbesc în numele dânşilor şi este şi firesc, te duci cu toţi prietenii. Am un dialog cu oamenii din PNL de foarte multă vreme, şi pe probleme civice, chiar am avut colaborări foarte bune cu reprezentanţi importanţi ai acestui partid. În ceea ce priveşte situaţia efectivă legată de alegerile din acest an, avusesem discuţii foarte bune cu domnul LuLudovic Orbancu care, de asemenea, sunt în relaţii foarte prieteneşti de multă vreme, ne cunoaştem, şi am avut plăcerea chiar să avem discuţii destul de punctuale legate de această campanie şi Alianţa noastră, aceasta din care fac eu parte, care reuneşte mai multe asociaţii şi grupuri civice, cu toţii ne-am bucurat să vedem deschiderea domnului Orban, care chiar a dat şi nişte semne în scurta perioadă în care şi-a anunţat publice ideile de campanie şi program pentru guvernarea Bucureştiului. Sigur că m-a surprins şi pe mine…
….ce s-a întâmplat cu domnul Orban….
M.M: m-a întristat…Sigur că da, noi eram gata să facem ă construcţie, cumva pe plan civic să venim în întâmpinarea dânsului, dânsul să susţină anumite idei, erau un lucru excepţional. S-a întâmplat lucrul acesta şi am avut iarăşi o surpriză că, totuşi, Partidul Naţional Liberal, mi-a făcut această propunere foarte onorantă, dând în acest fel şansa…
R.: …Cine anume de la PNL? Cine v-a sunat? Cine v-a căutat prima oară şi v-a spus această idee?
M.M: Primul om care m-a sunat, dar m-a invitat să discut asta a fost domnul Atanasiu dar propunerea a fost făcută în faţa unui grup, adică eu stând în faţa unui grup, adică eu stând în faţa unui grup de conducere, în care erau cuprinşi toţi liderii sau aproape toţi, cei mai importanţi lideri ai partidului, am avut o discuţie. Vă spun, când m-a sunat domnul Atanasiu, mă gândeam că eventual o să mă întâlnesc cu viitorul candidat liberal să văd dacă putem în continuare să mergem, deşi eu aş fi spus de la telefon că da, nu văd de ce să nu mergem cu un alt candidat…
R.: După anunţul privind candidatura dumneavoastră, a apărut informaţia că aţi fost într-o călătorie în Statele Unite, alături de Alina Gorghiu. Ce s-a discutat atunci, în plan politic?
M.M.: Eu fac parte dintr-o asociere civică…
….pe care aţi menţionat-o….
M.M.: ….naţională. Nu, nu, nu mă refer la alianţa noastră, fac parte din mai multe asociaţii civice. Una dintre acestea vizează o colaborare internaţională, pe plan civic şi spiritual, în care sunt oameni din vreo sută şi ceva de ţări. Această formă de prietenie şi colaborare îşi are originile în Statele Unite.
Puteţi să spuneţi numele?
M.M. Da, este o reţea de fundaţii şi principalul eveniment în jurul căruia este cunoscut acest parteneriat internaţional este National Prayer Breakfast.
Micul dejun cu rugăciune.
M.M. Micul dejun cu rugăciune, care se organizează în Statele Unite, de vreo şaptezeci de ani, în fiecare an, în februarie. Este întotdeauna sub patronajul preşedintelui Statelor Unite şi sunt invitaţi două, trei mii de oameni din toată lumea, care se întâlnesc acolo şi, pe lângă acest mare eveniment, sigur există o serie întreagă de discuţii, colaborări, toate menite să întărească ideea de dialog, de cooperare civică, de promovare a ideilor toleranţei, ale ajutorării şi ale carităţii etc.
Deci întâlnirea din Statele Unite cu doamna Gorghiu în Statele Unite a fost….
M.M. …eu mă duc în fiecare an în Statele Unite. Am ieşit cred că de două sau trei ori în ultimii douăzeci şi cinci de ani. În România sunt într-un grup foarte restrâns de persoane care se ocupă cu reprezentarea, aşa, sigur, voluntară, că nu este, să ştiţi, nu este o chestiune plătită sau ceva, este o formă de participare voluntară la acest dialog internaţional şi sunt printre cei care au avut onoarea ca, din partea organizatorilor, întotdeauna să fie gata să dea o mână de ajutor pentru organizarea acestor lucruri, pentru că se petrec activităţi similare la care particip, de exemplu, pentru zona balcanilor, în fiecare an este o Balkan Gathering, o adunare balcanică. Alte ţări mai mari fac (ininteligibil – n.m.).
Ne întoarcem la întâlnirea cu doamna Gorghiu. Dumneavoastră aţi fost invitat acolo? V-aţi întâlnit întâmplător? Aţi stat…
M.M.: Nu, când cineva este invitat din România, în general, noi ne cerem părerea unii altora, în calitate de prieteni, şi eu întotdeauna am încurajat participarea multor oameni politici la acest eveniment şi au fost sute, să ştiţi, de-a lungul anilor, pentru că cred că este un spaţiu de dialog şi un spaţiu util pentru politicienii români, de a se întâlni cu omologi de-ai lor din America şi din alte ţări şi în felul acesta, zic eu că se contribuie şi la promovarea României, la realităţile româneşti şi aşa mai departe.
R.: Fără nici un fel de dubiu reţeaua internaţională contează…
M.M.: De aici până a spune că fost nu ştiu ce întâlnire…
R: Aţi discutat cu doamna Gorghiu politică în Statele Unite?
M.M.: Nu, nici poveste. Ne-am întâlnit în două sau trei momente, sigur, unele cu caracter festiv, chiar am luat şi masa împreună la un moment dat, am discutat despre Breakfast, despre această acţiunile a americanilor, despre cum o putem noi dezvolta şi mai bine în România, pentru că există în Parlament un grup de rugăciune, care…
Există de mai mulţi ani, într-adevăr…
M.M. …există de mai mulţi ani…
…despre PNL nu aţi discutat deloc?
M.M.: Despre PNL nu am discutat despre partid, am discutat de România în primul rând şi ce se întâmplă cu România, cum este ea văzută, că au fost şi acolo nişte semne, cum este înţeleasă activitatea noastră, lucru cu care eu mă ocup de multă vreme şi chiar foarte des am reproşat liderilor politici români, desigur, în privat, adică nu fac chestii de-astea, să apar acuma să spun, să scriu în presă cum fac unii, m-am certat cu acela. Eu am spus că poate ar trebui nişte acţiuni mai concentrate, mai bine puse la punct, că, uite, sunt situaţii în care realităţile noastre nu sunt corect înţelese, ştiţi, lucruri de genul acesta, repet, nu sunt printre oamenii care toata ziua sa dea buzna pe site-uri şi pe asta ca să ne lăudăm cât de grozavi suntem noi. Eu cred în principiul următor, că dacă faci o faptă bună…Eu acum îmi cer scuze că vorbesc despre asta, cred că e foarte puţinele dăţi de care am vorbit în viaţa mea despre lucrul ăsta, eu cred aşa, că o faptă bună nu trebuie neapărat să fie făcută publică.
Cu siguranţă….
M.M.: E mai bine dacă îl faci şi ai tu eventual mulţumirea interioară, că ai ajutat la treaba asta şi credeţi-mă sunt douăzeci de ani care chiar, repet, prin propriul meu efort am participat la această lucrare, cu care mă mândresc, pentru că este unul din lucrurile frumoase pe care le-am realizat în cariera mea.
Mă întorc la PNL. Cum vă vedeţi în interiorul partidului, vedeţi, aveţi o proiecţie şi dincolo de Primărie? În toamnă vreţi să mai aveţi o voce în PNL?
M.M: A, nu, nu, staţi puţin, eu în primul rând am salutat şi cu…am fost foarte onorat, repet, că totuşi acest partid foarte important, cel mai important partid din România, mi-a făcut această propunere. Am fost votat în quasi – unanimitate, am înţeles foarte bine abţinerea domnului Quintus, chiar mi-a şi spus dinainte ceea ce a declarat ulterior, imediat după aceea. Eu sunt bucuros că pot să ajut un proiect comun, un proiect care are o componentă solidă, care ţine de strategia şi gândirea Partidului Naţional Liberal şi eu voi respecta acest lucru cu toată loialitatea, pentru că sunt un om loial, dar acest parteneriat are şi componentă civică şi dânşii au fost de acord cu acest lucru şi chiar încercăm să facem şi eu îmi propun să fac, şi în calitate de Primar General voi face acest lucru, parteneriat permanent cu societatea civilă. Ştiu că pe unii îi deranjează treaba asta, dar repet şi insist: societatea civilă înseamnă munca a mii şi mii de oameni, printre care foarte puţini sunt promovaţi public. Ei, de data asta, eu îmi asum acest proiect, de a face ca vocea celor mulţi să fie mai bine auzită şi mai ales dorinţele şi dezideratele lor să capete o deschidere mult mai pronunţată în raportul cu instituţiile noastre.
Aţi spus acum câteva zile într-un interviu că veţi înfiinţa unele consilii civice, dacă reţin bine, pe lângă primării. Întrebarea mea este: Nu aveţi încredere în instituţiile democratice deja existente? Ce rost au consiliile civice?
M.M.: Vă spun imediat, sigur că există consiliile locale, care au toate prerogativele necesare…
…rol de reprezentare…
M.M.:… au rol de reprezentare, dar cum ştiţi foarte bine există segmente numeroase în societatea românească care stau departe de partide, care nu doresc să se implice în activitatea partidelor, ştiţi foarte bine lucrul acesta. Sunt procente bune, cred că pe undeva pe la cincizeci la sută…
…neîncrederea în partide
M.M.:…au o neîncredere care este justificată, nu le putem reproşa acest lucru. Oamenii au dreptate.
Cine să facă parte din consiliile acestea?
M.M: Toate ONG – urile active, care, sigur, au domenii de activitate si preocupări legate de oraşul Bucureşti, care i-ar interesa pe bucureşteni, acuma, dacă vin unii cu munţii, mai puţin, deşi, de ce nu? Bucureştiul ar putea chiar să joace un rol mai important din acest punct de vedere, să-şi extindă influenţa sau sprijinul în direcţiile interesate de toţi românii, dar în principal chestiunea care i-ar putea interesa pe bucureştenii care nu îşi realizează aceste obiective prin intermediul vehiculelor numite partide, au posibilitatea ca prin asociaţiile civice, sigur organizate civilizat, paşnic, nu vă imaginaţi că facem acolo o adunare, vine lumea să ţipe sau nu, cei care fac politică civilă, o acţiune civilă, într-adevăr civilizată, nu, le voi asigura toate condiţiile de întâlniri pe baza unor criterii normale deschise, transparente, de reprezentare. Că aşa, ştiţi, vin trei băieţi sau şase fetiţe care au ceva bănuţi, fac şapte – opt asociaţii că e ieftin, mă rog, pentru ei e ieftin, pentru un om obişnuit nu e chiar atât de ieftin, bagă o listă cu zece din astea, ştiţi şi spun, domle, noi suntem un grup de asociaţii care…Pe cine reprezentaţi voi? Păăi, pe noi. Câţi sunteţi voi? Douăzeci. Foarte frumos, este foarte important ca şi aceşti douăzeci de oameni să-şi spună părerea. Dar eu vă spun că mai sunt douăzeci de mii de oameni care, săracii, nu că n-au bani, nu-şi pot face nici măcar un sediu, nici actele alea ca să le depună pentru ONG abia se chinuie să le facă.
Ce vă face să credeţi că în mandatul dumneavoastră oamenii ăştia vor veni către Primărie? N-au venit până acum.
M.M.: Sunt în contact cu oamenii aceştia. Există. Sunt grupuri active în societate….
…două, trei, la cine vă gândiţi exact?
M.M.: Uite, să vă dau un exemplu. Aţi auzit de Asociaţia Credinţă şi Demnitate?
Nu, mărturisesc că nu.
M.M.: Vedeţi, n-aţi auzit, pentru că oamenii nu au banii anumitor ONG – uri. Sigur că nu au o politică de mesaj care să le placă ştiu si eu unor, da, oamenii aceia sunt vreo cincizeci – şaizeci de oameni, m-am întâlnit cu ei…
Mai mult decât douăzeci de mai devreme..
M.M.: …mai mult decât douăzeci şi sunt foarte interesaţi de anumite aspecte ale vieţii oraşului.
Ce putere or să aibă aceste asociaţii?
M.M.: Mă iertaţi, ele au o putere, cum să spun eu, au o putere foarte mare, pentru că vor fi un factor, pe de o parte de informare corectă şi de menţinere a unei legături între autoritatea locală, respectiv primar de sector, primar general şi grupurile civice respective, în aşa fel încât şi această zonă a societăţii să aibă acces într-un mod organizat, coerent şi inteligent, să vină cu propuneri şi cu soluţii, pentru că se ştie, chiar dacă nu ai voturi în consiliul general, nu poţi să vii cu o listă de semnături. Aş gândi un început de democraţie sau elemente care ţin de ideea de democraţie participativă.
Dumneavoastră vă gândiţi la un fel de democraţie directă sau participativă…
M.M.:…să spunem, măcar nişte elemente…
Dar nu cumva subminaţi partidele? Inclusiv partidul care v-a propus…
M.M: Dar eu sunt convins că partidele vor fi primele care vor fi atente la aceste lucruri, pentru că au nevoie să câştige. De ce, uite, dumneavoastră credeţi că Ludovic Orban când s-a întâlnit cu mine şi cu alţi reprezentanţi, el nu a fost…nu a avut şi un interes politic, ca să atragă nişte voturi, a unor oameni, care poate că n-ar fi votat PNL – ul niciodată, dar pentru că au atins nişte puncte care interesau pe ei, au fost dispuşi să-i voteze, acum o să vedeţi că în ceea ce mă priveşte, sigur că eu sper să câştig încrederea. Poate cel mai greu îmi va fi să câştig încrederea tuturor liberalilor, că poate sunt unii care spun că, stai puţin, ăsta e nou venit, uite, o să vină cu un text de ăsta, domle, nu prea e el partea liberală care lipseşte, cea naţională. Eu, în dialogurile pe care am început deja să le am cu membrii Partidului Naţional Liberal, am să încerc să-i conving şi să le arăt că sunt un om corect şi de onoare, le respect şi le susţin platforma şi punctele de vedere. Ceea ce vreau e să aduc un lucru în plus, dar trebuie să facem acest lucru cu inteligenţă, cu deschidere spre dialog, fără gălăgie şi fără scandal, pentru că asta nu mă ajută la nimic. Eu cred că dacă sunt mai multe idei bune, reunite, cu toţii avem mult mai mult de câştigat.
Cu siguranţă, haideţi să vorbim şi de lucruri specifice. Una dintre problemele mari ale Bucureştiului este traficul. Aveţi vreun plan în privinţa traficului?
M.M: În ceea ce priveşte soluţiile concrete, sigur că o să vin foarte curând…să ştiţi că am să preiau foarte mult din planurile deja gândite, pentru că s-a muncit în Partidul Naţional Liberal şi eu nu am de gând, niciodată în viaţa mea nu am de gând să resping ceva pe care l-a făcut altul şi dimpotrivă îi voi recunoaşte meritele. Nu înseamnă că dacă l-a gândit, să spunem, domnul Orban sau domnul Buşoi, doi oameni absolut remarcabili, care s-au străduit în chestia asta şi ideile lor sunt bune şi multe sunt foarte bune, eu nu o să le susţin, o să le susţin cu toată deschiderea şi, ca să spun aşa, eu sper ca ei să fie primii invitaţi, în momentul în care acele lucruri se realizează, să se bucure.
Obiectivele dumneavoastră specifice vor fi formulate, nu? Nu sunt încă formulate…
M.M.: Ele nu sunt încă formulate la modul…dar traficul să ştiţi că este într-adevăr un obiectiv prioritar. Şi eu sunt bucureştean de-o viaţă întreagă, am maşină, circul cu maşina, circul cu mijloace de transport, ştiu ce înseamnă, ştiu că este o nebunie, ştiu că n-avem un sistem de dirijare a traficului, de corelare. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute, de la semaforizare, deci nu intru acum în detalii, dar să ştiţi că toate aceste aspecte sunt avute în vedere şi o să vedeţi că o să mă prezint cu ele la modul cel mai detaliat. Sigur această fază de două, trei zile, principalul efort este acela de a armoniza eforturile, deci, sigur, relaţia cu partidul, relaţia cu ONG – urile care se adună, discută, trebuie să mă întâlnesc cu…
ONG – urile care vă contestă…?
M.M.: Da, şi e normal, există ONG-uri PSD – iste care mă contestă. Staţi puţin, acum nu trebuie să fie toată lumea de acord cu mine, e tot ceea ce îmi doresc să încerc să câştig încrederea, prin ceea ce spun şi prin ceea ce sunt dispus să fac pentru majoritate. Dacă majoritatea va avea altă viziune, eu am să respect, să ştiţi. Întotdeauna am respectat dorinţa majorităţii.
“Eu nu fur”, aţi spus la un moment dat, o afirmaţie categorică, dar care am mai auzit-o. Rezultatul e că avem şase din şapte primari ai Bucureştiului în diverse faze ale procesului penal. De ce v-aş crede pe dumneavoastră?
M.M.: Eu am făcut o afirmaţie simplă şi însoţită de o rugăminte. Eu nu sunt un om sărac şi muncesc de o viaţă întreagă, am avut activităţi, inclusiv economice, nu grozave, nu la nivel foarte mare, dar, eu zic, destul de bune. Cum vi se pare dumneavoastră că de câteva zile, şi în anii trecuţi, că eu am mai fost atacat, nu e prima dată, acum e o înteţire, toată lumea spune acelaşi lucru, că nu ştiu ce am zis eu în mod extremist, că nu ştiu ce am…dar nimeni nu spune o vorbă de nici o activitate a mea legată de bani, câştiguri, tipul acesta de lucruri, deci nu credeţi că nu există nimic?
Mi-aţi răspuns cu o întrebare, eu vreau să-mi spuneţi de ce v-aş crede pe dumneavoastră?.
M.M. Pentru că nu există asemenea lucruri, mai mult decât atât, eu toate aceste date despre mine, toate sunt foarte transparente, oricine poate… Asta îmi aduce aminte de o altă poveste, la fel de drăguţă…
Staţi un pic, până la poveste…
M.M.:…nu, nu, povestea este la întrebarea dumneavoastră. Cum dovedesc? Nimeni n-are la ce să se uite. Ca să dovedesc ceva, să spună, domle, ia arată-mi bani ?
N-aţi ajuns încă în funcţie.
M.M.: Da nu, am anunţat treaba asta public de douăzeci de ani, aproape douăzeci de ani, domnul Tiţă. Sunt puse pe pagina mea, acolo, inclusiv cu telefonul, email-ul personal, adresă, trimitere la orice informaţie doresc. Şi nu m-a căutat nici un jurnalist să mă întrebe. Nu e chiar o poveste, dar spuneam, e ca treaba aia cu procesul mineriadei, când toată lumea spunea, domle, zice, procesul zece ani s-au chinuit să găsească vinovaţii, dar nimeni n-a venit să mă întrebe şi pe mine: Dumneavoastră ştiţi că procuratura militară abia anul trecut a venit să-mi ceară o declaraţie despre asta? De ce nu m-au întrebat douăzeci de ani nimic?
Asta e o întrebare la care trebuie să răspundă procuratura.
M.M.: Aşa trebuie să răspundă şi cei care vorbesc despre mine şi aruncă îndoiala asupra vieţii mele, dar nu cercetează nimic şi nu vorbesc cu mine.
Eu încerc să-mi dau seama care sunt intenţiile dumneavoastră…
M.M.: Intenţiile sunt cele pe care vi le-am spus, toate lucrurile concrete, legate de programul efectiv, de conducerea treburilor în Primăria Generală le veţi avea în foarte scurt timp. Sigur, aş putea să spun şi acum câteva, dar trebuie ordonate, pentru că e şi o chestiune de prioritizări. Un lucru foarte important care face parte din programul meu şi cred că este primul punct este legat de acea afirmaţie pe care aţi spus că aţi auzit-o şi e firesc, şi eu am auzit-o de multe ori. E normal să avem reticenţă sau neîncredere pentru că ne-am păcălit de prea multe ori şi parcă n-am mai vrea încă odată. E acela că nu numai că eu nu fur, dar am să am grijă să fac tot ceea ce este posibil ca aceste practici să se oprească la Primăria Capitalei.
Asta era următoarea întrebare. O să-i opriţi pe cei din jur să fure?
M.M. Anumite lucruri pot fi supuse unui control riguros, după aceea o să am o intervenţie, zic eu, în organizarea treburilor în Primăria Generală, în aşa fel încât să fie sprijiniţi oamenii care chiar sunt dispuşi să facă o treabă corectă şi să fie îndepărtaţi cei care nu au această dorinţă. O să existe şi un corp de control foarte bine pus la punct, din afară, din afară, oameni cu experienţă şi o să vedeţi la vremea cuvenită că…
Puteţi să-mi daţi un nume?
M.M. Nu, n-are rost, să implic numele unor profesionişti înainte chiar n-are rost, mai ales într-un domeniu atât de dur, cum este cel al controlului de acest tip, dar vă asigur că aceste lucruri am să le fac pentru un motiv foarte simplu. Eu am din acest punct de vedere o biografie fără reproş, n-am furat în viaţa mea nimic…
…dar nici funcţie publică n-aţi avut.
M.M Nu am avut funcţie publică.
Va fi prima funcţie publică în douăzeci şi şase de ani…
M.M.: Am fost în contact cu foarte mulţi oameni din zona conducerii, şi a statului, şi a instituţiilor. Şi dacă colegii dumneavoastră, jurnalişti, ar fi fost interesaţi să cerceteze, ar fi observat un lucru straniu, că nu am avut nici un contract şi nu am câştigat nici un ban din zone ale statului, din zone în care sunt prezenţi oameni cu influenţă, nu, toate…
…nu aţi luat bani de la stat.
M.M.: Deci mi-au calculat, că am rugat acum serviciul contabil de la cele două firme la care mai am acţiuni, domle, ia vedeţi, există ceva? Aşa repede, nouăzeci şi nouă la sută cu corporaţii mari.
R.: Şi unu la sută?
M.M. Unu la sută poate să fie cu firme româneşti mai mici, dar cu statul nu cred că-i nimic.
Cu siguranţă nu e cu statul, înţeleg. Pentru că aţi vorbit de contactul cu instituţiile, acuma, trebuie să vă întreb…
M.M.:…staţi puţin, ziceţi că eu am lucrat în vremea, sigur, eu nu mai lucrez demult efectiv, sunt un biet silent partner în momentul de faţă , dar am lucrat în resurse umane, să ştiţi că statul român şi instituţiile sale nu prea au fost interesaţi să pună în aplicare ideile de management şi soluţiile oferite, din păcate, de firmele de resurse umane, fiindcă avem firme de resurse umane foarte bune în România şi ar fi fost bine să se folosească de expertiza unor firme ca ale noastre, dar, să ştiţi, că aşa s-a întâmplat că nu au fost. Deci chiar nu prea văd cum aş fi avut şansa să…
Mă întorc la o istorie de acum vreo şaisprezece ani, când aţi acceptat, e adevărat, pentru o scurtă durată, o colaborare cu Virgil Măgureanu…
M.M.:…o discuţie…
…o discuţie, să-i spunem o discuţie. A fost şi un anunţ atunci privind candidatura dumneavoastră la Preşedinţie, dar s-a speculat teribil de mult. Altceva vreau să întreb…
M.M.: Haideţi să vă explic, dacă aţi invocat-o, un minut să alocăm chestiunii. În anul 2000 România se afla în faţa revenirii la putere a domnului Iliescu, al doilea era domnul Vadim Tudor şi atunci gândirea mea, proiectul meu, pe care l-am supus atenţiei mai multor persoane, că au fost mai multe partide, totul a plecat de la domnul Mircea Druc, apoi s-a asociat domnul Tabără, după care s-a asociat şi domnul Măgureanu să facă o alianţă. Am negociat cu ei în anumiţi termeni. Iniţial unii, unora le-a plăcut…
Obiectul fiind?
M.M.:…oprirea jafului în România, ca şi acum…Programul e publicat, dar ştiţi că nu l-a citit nimeni. De atunci e publicat. Deci era o…propunerea mea era atunci să restartăm România, după zece ani de haos, pentru că primii zece după optzeci şi nouă, dacă vă aduceţi aminte nu au fost fericiţi pentru ţara asta…
Nu au fost fericiţi pentru nimeni….
M.M.: Nu au fost fericiţi pentru nimeni, ei, şi vă spun sincer, dânşii nu au dorit, formula propusă de mine nu a fost agreată şi am zis, domle, foarte frumos, acum, e o discuţie, nimeni nu e supărat, am plecat acasă, asta este viaţa.
Toată lumea a plecat acasă şi practic a dispărut din istorie pentru că, cu excepţia dumneavoastră…
M.M.:…nu a dispărut, pentru că ei s-au dus la partidul domnului Băsescu, cu care au colaborat foarte bine, iar oamenii care mă atacă pe mine, care sunt mari sprijinitori ai domnului Băsescu, văd că ei nu au avut nici un frison, că domnul Tabără a fost ministru în timpului mandatului domnului Băsescu, când domnul nu mai ştiu care a avut nu ştiu ce funcţie. Cu mine au avut ce au avut că m-am întâlnit cu nişte oameni. Să ştiţi că într-o democraţie relaţia cu cercurile de putere, cu instituţiile, cu partidele implică discuţii, implică negocieri…
Implică negocieri, implică uneori compromisuri…
M.M.: Dar cu cine puteam să negociez? Domnul Iliescu credeţi că ar fi dorit să renunţe dânsul…
Am înţeles, dar pornind de la speculaţiile de atunci şi care au căpătat o viaţă nouă acum, vreau să vă întreb direct: Sunteţi membru al vreunui serviciu secret? Aţi fost vreodată?
M.M.: Niciodată!
Niciodată? Colaborator?
M.M.: Nici a unui serviciu, nici colaborator, nici membru, nici din ţară, nici din străinătate.
Aveţi un dosar la CNSAS?
M.M.: În mod cert. Sper să-mi dea mai multe lucruri, dar ştiu că există nişte…eu am fost arestat în mai multe rânduri, înainte de optzeci şi nouă. Nu m-am lăudat cu lucrurile astea că mi s-a părut…, ştiu, am văzut mulţi viteji de ăştia care au luptat împotriva comunismului. Deci eu am avut din 1884 până în 1889 o activitate eu zic destul de bună, în ideea construcţiei unui mic grup de rezistenţă comunistă, cu majoritatea membrilor acestui grup am reuşit ca în trei zile…Cum a apărut mişcarea studenţească aşa repede? Păi cum să apară, domnule, că eram acolo de foarte mulţi ani de zile, noi am lucrat la treaba asta şi atunci în doar trei zile, după decembrie 89, am putut construi cea mai puternică organizaţie studenţească din România: Liga Studenţilor, care, să ştiţi, că nu a fost foarte confortabilă pentru regimul FSN. În 1990 singura zonă care nu era controlată de Fondul Salvării Naţionale era spaţiul universitar.
În 1992 încă mai erau mitinguri mari.
M.M.: Încă rămăseseră Liga. În 2000 a fost ultima zvâcnire a Ligii Studenţilor. Ştiţi ce s-a făcut atunci? Au fost singurii care mi-au susţinut proiectul, pe care îl lansasem atunci pentru salvarea României. Atât. Doar ăia, săracii, toţi ceilalţi au început…mă rog…deci, activităţile mele dinainte de 89 nu numai că nu sunt în favoarea, au fost împotrivă. Nu m-am lăudat cu arestări, cu interogatorii, cum m-au chinuit, cum mi-au intimidat familia şi aşa mai departe. De ce nu am făcut asta? Din respect faţă de deţinuţii politici. Eu am stat doar vreo două luni după 90. Am fost arestat şi interogat câteva zile, în mai multe rânduri. Faţă de bătrânii noştri care au stat 10 – 15 anI mi s-ar părea…
R.: În timpul acesta nu vi s-a propus să colaboraţi?
M.M.: Sigur că da, de multe ori.
R.: Şi aţi refuzat?
M.M.: Da, nu am semnat niciodată nimic şi ştiţi de ce? Eu aş fi semnat, nu dau doi bani pe hârtiile securiştilor. Mie tata mi-a zis aşa, mai, băiete, ţine minte, niciodată să nu semnezi nimic. Şi de ce tată? Măi, băiete, nu semna, nu te băga cu ăştia, la noi în casă avem deţinuţi politici, bunicu-meu a stat în Siberia 16 ani, deci cam ştim care e treaba cu regim comunist.
Când ai în familie asemenea…Domle, eu n-am semnat nimic şi n-aş fi semnat nimic. Sigur că am reuşit totuşi…şi colegii mei m-au ajutat… îmi aduc aminte când am avut odată una din arestări, unii dintre ei, care fuseseră luaţi înainte, au venit şi mi-au spus, ştiţi, e o chestiune de solidaritate, să ştiţi, ce nu înţeleg oamenii acum, mai ales tinerii, ei nu ştiu ce riscuri erau, ei nu-şi imaginează că numai pentru a vorbi de două, trei lucruri, puteai sa iei minim cinci ani de închisoare, se chema propagandă împotriva…
…erau legi împotriva…
M.M.: Erau legi, era foarte legal.
Aş vrea să ne întoarcem un pic la dumneavoastră, totuşi.
M.M. Tot despre mine era vorba.
Despre dumneavoastră, dar despre dumneavoastră cel de acum.
M.M. Asta mi-aş dori şi eu, dar văd că de vreo trei zile sunt întrebat de acum 25 – 30 de ani.
Sunteţi un om credincios, nu faceţi un secret din asta.
M.M. Nu, dar cum să spun eu, nu sunt nici practicant aşa cum s-ar cuveni, trebuie s-o recunosc. Faptul că eu respect instituţiile religioase în general, toate cultele şi sigur, în primul rând, biserica căruia aparţin eu, asta e de la sine înţeles, pentru că mie mi se pare că Dumnezeu trebuie respectat, trebuie iubit.
Cum se împacă credinţa dumneavoastră cu nenumăratele comunităţi care trăiesc în Bucureşti? Aş vrea să ştiu, de exemplu, dacă Primăria, condusă de primarul Marian Munteanu, o să dea aprobare pentru o paradă gay.
M.M.: Da, dacă este ceva legal, de ce nu?
…sau pentru un club, aprobările necesare?
M.M.: Tot ce este legal…
…nu va deranjează?
M.M.: Dar de ce să mă deranjeze? Toţi cetăţenii, toţi avem drepturi. Eu am fost în viaţa mea un neobosit luptător pentru drepturi civile. Mie îmi place libertatea. Şi dacă libertatea mea este importantă, să ştiţi că la fel de importantă este şi libertatea celorlalţi. Dar nu trebuie să facem confuzie aici, adică nu trebuie să spunem că domle, dacă eu vreau anumite lucruri ceilalţi nu trebuie să le aibă. Drepturile civile ale tuturor cetăţenilor trebuie respectate. Aşa este legea, ea se respectă. Aaa, că eu poate, cetăţeanul Marian Munteanu, nu recomand anumite lucruri sau consider că, de exemplu, a milita în favoarea ateismului, să spunem, nu este bine, dar nu pentru că este ceva blamabil, să-l alergi pe ăla pe stradă, ci pentru că nu e este bine din punct de vedere uman, social, cultural, spiritual şi vin şi spun, mai bine să facem pe partea cealaltă, să încurajăm apropierea oamenilor de Dumnezeu. Asta este o chestiune de opţiune a fiecăruia. Dacă cetăţenii unei comunităţi, fie ea sector, un oraş, ţara întreagă, au nişte opţiuni, ei sunt liberi să şi le manifeste, sigur, în condiţiile legii, absolut în mod paşnic, pentru că non-violenţa a fost linia vieţii mele şi credeţi-mă că, totuşi, în materie de non-violenţă cred că am putut dovedi în situaţii mai dificile puţin ce înseamnă să rămâi ferm pe poziţia asta şi să nu ripostezi chiar când alţii vin împotriva ta cu tot felul de lovituri, unele contondente material, altele ca cele pe care le discutăm uneori, prin articole şi alte lucruri. Din acest punct de vedere să ştiţi că eu nu numai că respect, eu încurajez drepturile cetăţenilor.
Deci dacă eu v-aş spune acum că sunt ateu, asta nu ma face mai puţin important decât un credincios?
M.M.: Nu, cum să… ba sunteţi mult mai important, pentru că eu, în calitate de creştin, simt obligaţia interioară, sigur, nu acuma, că suntem într-un spaţiu public, să încerc să mă împrietenesc cu dumneavoastră, să vă conving să abandonaţi ateismul şi să deveniţi creştin. Pentru un creştin asta este o obligaţie, dar creştinul are, spre deosebire de alţii care ţipă încolo şi încolo, creştinii au obligaţia să convingă, nu să constrângă. Singurele argumente ale unui creştin trebuie să fie exemplul personal întru ajutorarea, iubirea de aproape. Şi asta nu se face prin declaraţii pompoase, ne apucăm acuma să spunem la televizor că, domle, eu am făcut nu ştiu ce, eu fac aia, eu fac aia sau…dacă sunteţi ateu aveţi cele mai mari şanse să fim şi mai apropiaţi, pentru că creştinii nu prea au multe lucruri de aflat de la mine, că le ştiu mai bine, pentru că eu sunt un credincios păcătos.
Să ne întoarcem un pic la actualitatea politică. Nu mai departe de acum vreo oră, preşedintele Iohannis s-a distanţat cumva de candidatura dumneavoastră. Aţi discutat cu cineva din preajma domnului Iohannis?
M.M.: Ca cineva să se distanţeze ar fi trebuit să fi fost apropiat. Or, domnul presedinte…
Este apropiat de PNL domnul preşedinte.
M.M.: Nu cred că domnul Preşedinte este apropiat de vreun partid anume, sigur că are o…provine din mijlocul partidului, a fost candidatul acestui partid, dar dânsul, în calitate de reprezentant al tuturor românilor şi în conformitate cu Constituţia României este un factor de mediere în societate şi de echilibru. Cred că dânsul nu s-a distanţat de candidatura mea, ci a pus la punct pe unii, cu sigur, cu calmul dânsului şi cu reţinerea pe care le cunoaştem, că nu a avut vreo intervenţie în eventuala mea numire sau nenumire. Am citit şi eu că a fost acuzat că…domle, nu am avut în viaţa mea o discuţie pe această temă.
Cu dumnealui n-aţi vorbit, dar cu vreun consilier al domnului Preşedinte aţi vorbit?
M.M.: Nu
Cu nici unul nu aţi vorbit?
M.M. Nu pe această temă. Am avut o discuţie acu vreo două luni pe tema cu societatea civilă, tot aşa…proiecte…
Cu cine?
M.M.: Cu domnul Dudu Ionescu. Îl cunosc de când era la PNŢ. V-am spus că am fost apropiat de aceste două partide şi cunosc mulţi oameni din aceste două partide. Şi de câte ori iese ceva în societatea civilă, totdeauna apelez la ei şi le atrag atenţia, uite, se poate face un proiect, să încurajăm un lucru, dar, să ştiţi, nu am obişnuit niciodată şi poate am greşit, acum îmi dau seama că am greşit. Nu am făcut din asta o chestiune de propagandă, că mi s-a părut, nu ştiu, deplasat să fac aşa ceva. Toată ziua să apar, să dau comunicate, am vorbit cu ăla, am vorbit cu celălalt. Eu încerc să îi ajut pe cei care au preocupări din zona societăţii civile dintotdeauna şi să ştiţi că voi face şi de-acum înainte acest lucru, chiar dacă bucureştenii vor hotărî să fiu Primar General, ba chiar cred că o să o fac şi mai abitir, cu şi mai mult succes şi cred că acest lucru îi îngrijorează pe unii, că sunt aşa un grup mic, care cred că ei reprezintă totul. Eu am mai trăit asta odată, e un deja-vu. Îmi aduc aminte acu vreo douăzeci şi ceva de ani când apărea că societatea civilă se întâlneşte cu Preşedintele şi intrau cinşpe inşi. Societatea civilă suntem şi noi ăilalţi cinşpe mii, dar care poate nu avem aceleaşi….
…ceilalţi douăzeci de milioane, sigur că da. Am început interviul acesta cu un citat, o să ne apropiem de final acum tot cu un citat, care zice aşa, vă aparţine, nu e nici un secret: ,,Experienţa istorică a mişcării legionare îmbogăţeşte patrimoniul naţionalismului românesc, oferindu-i un model valoros pentru puritatea mesajului spiritual, fermitatea discursului politic, performanţa tehnicilor de organizare şi mai ales înalta capacitate de trăire naţională şi creştină.” Menţineţi afirmaţia asta?
M.M.: Numai în ceea ce priveşte sacrificiul celor din temniţe, care au lupta pentru…împotriva ocupaţiei bolşevice. Era un context acolo, în care mă refeream la oamenii, sărmanii, din rezistenţa, în general, anticomunistă, pentru că mi se pare că lupta împotriva comunismului a fost o misiune istorică a poporului român, care au participat oameni din toate tipurile, partide şi nepartide, ofiţeri armată şi aşa mai departe şi acest lucru nu este şi niciodată…mai mult, dacă aţi da şi alte citate, o să vedeţi că am condamnat şi condamn orice formă de violenţă, nu mai spun de crimă, orice formă de violenţă, orice formă de respingere xenofobă a relaţiei cu alte comunităţi şi alte popoare. Întotdeauna am militat pentru apropiere, toleranţă şi iubire. Sigur au fost condiţii de război, a venit URSS-ul, ne-au arestat familiile, părinţii, bunicii. Ne-au arestat familiile. A fost o rezistenţă armată în munţi. Aşa se întâmplă la război, asta este, dar nu, niciodată nu am fost de acord, de altfel m-au şi certat. Ştiţi care e problema mea?
R.: Cine v-a certat?
M.M.: Foarte mulţi bătrâni. Eu îi respect pe bătrânii care au suferit mult, pentru că ştiu ce înseamnă suferinţa şi ştiu ce înseamnă să stai 15 ani în temniţă şi nu mai poţi să mai schimbi mentalitatea unui om bătrân. E greu. Ce să-i spui ăluia? Are…a avut gândirea lui şi eu m-am ferit în mod public să fiu brutal cu ei. M-am delimitat întotdeauna într-un mod ferm, dar fără contondenţe.
Fiindcă veni vorba de lucrul ăsta şi în lumina celor pe care le-aţi spus mai devreme…
M.M.:…să ştiţi că dacă cumva nu am făcut-o întotdeauna suficient de radical, eu îmi cer scuze dacă a fost acest lucru. Intenţia mea în anumite contexte legate de aceşti bătrâni a fost să nu-i mai lovesc şi eu după ce i-a lovit viaţa, după 20 de ani de temniţă să mă mai apuc eu să fac…
Am o întrebare la care aş dori, dacă se poate, un răspuns de tipul Da sau Nu? Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal, aşa cum îl reţine istoria? Da sau nu?
M.M.: Justiţia română a spus că nu.
Eu vă întreb pe dumneavoastră, nu justiţia română.
M.M.: Nu ştiu. Aştept demult, de la istorici, de la justiţie, să stabilească toate lucrurile legate… Eu am…când eram acuzat că aş fi legionar, să ştiţi că atunci începusem să citesc şi eu si am citit şi eu câteva. Habar n-aveam, mai toţi colegii mei, şi erau foarte mulţi, mai ales de ăştia tineri, când domnul Iliescu ne făcea legionari, ei ziceau, dom’le, înseamnă că e ceva de bine, dacă zice domnul Iliescu că ăia îs răi, staţi puţin, să vedem despre ce-i vorba, că nu e chiar aşa, lucrurile sunt complicate. Şi nu am găsit foarte multe date, informaţii, sunt controverse, m-aş bucura dacă…
Există cel puţin o crimă dovedită în justiţie.
M.M.: Care?
Prefectul de la Iaşi, dacă nu mă înşel
M.M.: Păi la aia mă refer. De ce l-au achitat?
R.: Acolo au fost prezentate dovezi în timpul procesului.
M.M.: Dar l-au achitat şi era o guvernare…
…sub o presiune a străzii destul de mare şi inclusiv în sala de judecată.
M.M.:Deci dacă eu sunt convins că aceste lucruri pot fi analizate şi orice crimă trebuie sancţionată, bine, post – factum, moral. Mişcarea legionară, în interiorul ei, s-au comis crime şi greşeli enorme, enorme, dar aceasta este un aspect. Eu în viaţa mea întotdeauna când am avut de a face cu subiectul acesta, eu mă refeream la unele personalităţi culturale în special, care, sigur, unele au fost mai apropiate mai mult sau mai puţin, dar cele culturale în special cred eu că trebuie să aibă un statut oarecum aparte, pentru că nu cred eu că ei s-au implicat în acţiuni de genul acesta. Sigur, dacă se va dovedi că au făcut-o, automat lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu trebuie în nici un caz încurajate sau perpetuate forme de extremism de nici un fel. Noi nu avem de o societate…uitaţi-vă ce se întâmplă în lume, uitaţi-vă ce se întâmplă în jurul nostru.
Din Orientul Mijlociu până în Asia
M.M.: Şi până în Paris, vedeţi ce drame sunt, nu ne trebuie aşa ceva, Doamne fereşte.
Să ne întoarcem la candidatura dumneavoastră şi este ultima întrebare. În ce context v-aţi putea retrage? Care este contextul care v-ar determina să renunţaţi pur şi simplu la candidatură.
M.M.: Dacă e voinţa partidului.
Dacă partidul doreşte…
M.M.: Staţi puţin, când te invită cineva în casa lui, zici mulţumesc, intri cu plăcere. Dacă spune, dom’le, nu te mai vrem, am plecat, tot la fel. Adică, staţi puţin, dacă partidul nu mă vrea să-mi spună.
Dacă v-aţi angajat într-o cursă pentru Primărie n-aţi putea să continuaţi poate şi singur, alături de ONG – urile despre care îmi vorbeaţi mai devreme?
M.M.: Aş putea să fac lucrul acesta, dar să ştiţi că eu sunt un om loial şi corect. Parcă n-aş vrea să dau o asemenea lovitură unui partid care m-a tratat totuşi, zic eu, cu prietenie, cu corectitudine şi nu cred că ar face…sigur, acum dacă, nu ştiu, chiar nu văd în ce condiţii, pentru că totuşi au votat aproape în unanimitate. Nu văd ce ar putea determina să schimbe poziţia şi nici nu mă gândesc la aşa ceva. Am răspuns numai pentru că m-aţi întrebat. Eu nu cred că este acest lucru, dar orice partid până la urmă este suveran. Eu sunt aşa un candidat independent pe listele….adică abia am venit şi eu ,,bună ziua!,,. N-o să intervin eu şi nici nu-mi propun eu să intervin decât dacă sunt solicitat şi cu toată dragostea dacă pot să dau o mână de ajutor, asta-i tot. Dacă se consideră că nu pot să ajut, nu e nici o supărare, să ştiţi. Vreau să înţelegeţi un lucru. Eu nu am nevoie de nimic.
Totuşi, aveţi nevoie de ceva, că v-aţi înscris în această cursă. Aţi acceptat.
M.M.: Nu, nu, nu am eu nevoie. Eu cred că este nevoie de noi toţi de o anumită schimbare. Şi întreaga mea viaţă m-am simţit obligat să pun şi eu umărul pentru societatea asta, care din păcate s-a confruntat cu lucruri destul de neplăcute.
