spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-4.2 C
București

Ludovic Orban amenință cu bâta în scandalul din PNL

Preşedintele PNL Ludovic Orban i-a avertizat, în prima şedinţă a BEx al partidului, pe liberalii care îl contestă că va lua măsuri şi va pune în aplicare statutul formaţiunii, au declarat surse politici, pentru MEDIAFAX. Liderul liberal le-ar fi spus acestora că „va da cu bâta”.

Prima şedinţă de luni a Biroului Executiv al PNL, după eşecul referendumului, a fost una tensionată. Orban, i-a criticat pe contestatarii acestuia, susţinând că „nu mai înghite astfel de comportament” şi a avertizat că „va da cu bâta” şi că va aplica statutul partidului, au delcarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Mai mulţi deputaţi PNL liberali, cum ar fi Nicolae Giugea, Ioan Bălan au cerut sancţiuni împotriva colegilor care sunt nemulţumiţi de preşedintele PNL, Ludovic Orban, au adăugat sursele menţionate.

„Prin acest atac la PNL a făcut jocul PSD şi a pierdut votul meu pentru alegerile europarlamentare”, ar fi spus în interiorul şedinţei Florin Roman, potrivit surselor politice.

De asemenea, certuri ar fi existat şi pe grupul de whatsapp al deputaţilor PNL. Liberalul Mihai Voicu l-a acuzat pe secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, că a supus formaţiunea deciziilor bisericii din care face parte, cerându-i acestuia demisia. În schimb, Sighiartău a anunţat, în timpul Biroului Executiv al PNL, că nu va cere nicio sancţiune pentru Mihai Voicu.

Deputatul PNL, Ion Ştefan, au criticat-o pe Alina Gorghiu, în absenţa acesteia pentru mesajul transmis duminică, prin care a atacat conducerea partidului. Şi liberalul Dan Vîlceanu a acuzat-o pe senatorul PNL Alina Gorghiu, că „a găsit protocolul cu coaliţia pentru familie” semnat de Gheorghe Falcă şi Ilie Bolojan, însă aceasta a fost de faţă la întrunirea în care a fost încheiat protocolul.

Vicepreşedintele PNL Adrian Oros i-a luat apărarea lui Ludovic Orban, acesta precizând, în timpul şedinţei de luni a BEx, că acuzaţiile şi criticile împotriva conducerii PNL nu vin de la persoane care se implică în partid, ci de la persoane care nu au în spate rezultate vizibile, conform surselor politice.

Liberalii Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista, Cezar Preda şi Cătălin Predoiu au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină şi propune o politică retrogradă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump va merge in Grecia

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să...

    Un român arestat la Belgrad pentru escrocherie cu carduri pe zborurile Air Serbia

    Parchetul sârb Public de Primă Instanță (PAI) a propus...

    Creșterea euro sperie bancherii europeni

    Aprecierea euro va fi în centrul reuniunii Băncii Centrale...

    Cursa LOT Oradea-Varșovia a avut sâmbătă 2 pasageri, cursa de întoarcere 16

    Aeronava care a operat cursa LOT Polish Airlines Oradea...

    Președintele FIFA cere anularea sancțiunilor împotriva fotbalului rus

    Președintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că FIFA ar trebui...

    Articole relationate

    Categorii populare