Mitropolitul Banatului: NU ÎMI E RUȘINE

0
280

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, i-a răspuns, luni, fostului ambasador care i-a cerut demisia după eşecul referendumului pentru familie, precizând că are „obligaţia” de a susţine familia „creată de Dumnezeu”, fiind un om al Bisericii şi că nu îi este ruşine că a făcut acest lucru.

„Stimate domnule profesor Vasile Popovici, cu smerenie şi pace în suflet, răspund scrisorii dumneavoastră, având menirea unui text public, chiar dacă rânduielile noastre bisericeşti ar putea îndemna spre „întoarcerea celuilalt obraz”. Vă adresez aceste rânduri pentru creştinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocşii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci şi pentru catolici, protestanţi, neoprotestanţi, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate şi musulmani. Cu toţii am susţinut campania pentru familia creştină, mai ales că în Timişoara, oraş martir, s-a murit cu rugăciunea „Tatăl nostru” pe buze, pentru democraţie, pentru libertate şi pentru pluralitatea opiniilor (religioase, politice, sociale). Ca oameni ai Bisericii, clerici şi credincioşi deopotrivă, avem obligaţia de a susţine familia creată de Dumnezeu şi binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinţei şi ale moralei evanghelice, precum şi de valorile neamului nostru românesc. Aşadar, nu mi-e ruşine, domnule profesor, că prin poziţia mea am susţinut familia creştină în esenţa sa, chiar dacă cu privire la aceasta mai avem încă multe de învăţat. Familia creştină a fost, este şi va fi pentru mine personal şi pentru Biserica din care fac parte un proiect de ţară, pe care îl voi susţine din adâncul fiinţei mele”, a declarat mitropolitul Banatului.

„Domnule profesor Vasile Popovici, eu sunt călugăr, am fost mulţi ani în mănăstire, am slujit două decenii la fraţii români din munţii Covasnei şi Harghitei, după care, la chemarea credincioşilor şi a clericilor bănăţeni, am venit la Timişoara. Ştiu că Banatul, spaţiu multiconfesional, multietnic şi multicultural, are o cultură regională multiseculară, care poartă pecetea unicităţii. Respect această cultură, aşa după cum respect credinţa fraţilor aparţinători altor confesiuni creştine. De aceea, aş fi fost bucuros dacă, înainte de a scrie că sunt „anti-ecumenic într-o Timişoară ecumenică”, i-aţi fi întrebat pe reprezentanţii cultelor religioase şi ai comunităţii israelite despre bunele relaţii pe care le avem. Cât despre „reîntoarcerea la operele sociale” regret, de asemenea, că nu v-aţi informat cu privire la casele pe care le-am construit sau le-am cumpărat pentru familiile nevoiaşe din Banat, inclusiv pentru cele cu aparţinători în penitenciar. Prin aceste rânduri nu încerc să mă justific, ci încerc să arăt cât de importantă este implicarea mea în viaţa cetăţii noastre şi a Banatului în care trăim cu toţii. Precizez, totodată, că poziţia Bisericii noastre şi a Consiliului consultativ al cultelor religioase recunoscute în România faţă de referendum nu are legătură cu politica”, a mai afirmat mitropolitul Banatului.

Vasile Popovici, fost ambasador al României în Maroc şi Portugalia, i-a cerut Mitropolitului Banatului, unul dintre iniţiatorii referendumului pentru familie, să demisioneze din funcţie. „Nu uitaţi: e momentul, Părinte, să vă retrageţi la mănăstire”, a scris Popovici.