Lotul 1, care cuprinde DJ 562A este cel mai avansat din punctul de vedere al stadiului lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare/modernizare a 112 kilometri drumuri județene pe care Consiliul Județean Mehedinți îl implementează în această perioadă.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a purtat astăzi discuții cu echipa de implementare, primarii localităților Rogova și Vânjuleț, traversate de DJ 562A, pentru a vedea stadiul lucrărilor și cu ce putem interveni pentru bunul mers al investiției.
“La Rogova s-a asfaltat pe raza comunei, iar constructorul continuă așternerea primului strat către Vânjuleț. Pe de altă parte, la Vânjuleț se lucrează la trotuare și urmează să se asfalteze platforma drumului.
Facem apel la conducătorii auto, să circule cu atenție în aceste zone în care se lucrează, să aibă răbdare! Chiar dacă acum se creează disconfort în trafic, la finalul lucrărilor, condițiile de circulație vor fi foarte bune!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.