Lovitură în PNL pentru Alina Gorghiu

Consiliul Național al PNL a adoptat, sâmbătă, propunerile pentru modificarea Statutului liberalilor, între care se numără cea prin care foștii președinți ai partidului, care sunt încă membri și au fost aleși de către Congres sau Convenție în aceste funcții, devin membri ai Biroului Executiv.

Modificările prevăd că „foștii președinți ai partidului, membri PNL, aleși de către forurile statutare (Congres sau Convenție), aflați în funcție la data fuziunii din anul 2014 și ulterior acesteia” devin membri ai BEx.

Această decizie va înseamna că Alina Gorghiu și Raluca Țurcan nu vor fi membri ai Biroului Executiv deoarece nu au fost alese de forurile statutare indicate, ci au primit doar votul Biroului Permanent.

Raluca Turcan este actualmente prin vicepreședinte al PNL și este membră a Biroului, dar Gorghiu nu mai are nici o funcție în PNL.

Modificarea Statutului PNL a fost votată cu majoritate de voturi, 12 împotrivă și două abțineri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare