Juncker și Tsipras vor avea o întâlnire luni dimineață

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și premierul grec, Alexis Tsipras, se vor întâlni luni dimineață, la Bruxelles, înaintea unui summit extraordinar al statelor din zona euro consacrat crizei din Grecia, a anunțat duminică seară un diplomat european, citat de AFP, transmite Agerpres.

Cei doi lideri au avut mai multe convorbiri telefonice în timpul weekend-ului cu privire la actuala criză a datoriei grecești.

Tsipras va participa la o reuniune convocată de președintele Consiliului European, Donald Tusk, cu președintele CE, Jean-Claude Juncker, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, și liderul Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro), Jeroen Dijsselbloem, conform diplomatului citat.

Summitul prevăzut pentru luni seară, la Bruxelles, este crucial pentru apropierea pozițiilor guvernului de la Atena și ale creditorilor internaționali.

În absența unui acord până la finalul lunii iunie, Atena ar putea ajunge în incapacitatea de a-i plăti Fondului Monetar Internațional (FMI) o tranșă de circa 1,5 miliarde de euro în cadrul unui contract de creditare.

Duminică, ministrul de stat în guvernul elen Nikos Pappas, unul dintre negociatorii Atenei în relația cu creditorii internaționali, a estimat că o continuare a asistenței financiare din partea Fondului Monetar Internațional pentru Grecia nu este de dorit.

FMI a fost chemat în ajutorul Greciei la sfârșitul anului 2009 și s-a asociat cu Comisia Europeană și BCE pentru un plan de asistență financiară pentru Atena, care este privată de acces la piețele de împrumut din cauza enormei sale datorii publice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare