Judecătorii îl pun în dificultate pe Cioloș din cauza ministrului Justiției: INDICAȚI PUBLIC IMEDIAT

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut marți premierului Dacian Cioloș, printr-o scrisoare, să indice public „de îndată” articolul din proiectul de modificare a legii avocatului despre care ministrul Justiției, Raluca Prună, a afirmat că ar crea avocaților o imunitate absolută.

„Solicitarea vine în contextul în care doamna ministru al Justiției, Raluca Prună, a declarat la CSM, pe data de 16 mai 2016, că ‘nu putem face din niciun fel de profesie liberală, fie și cea a avocaților, o profesie care se bucură de o imunitate absolută. Este ceva nemaiîntâlnit în UE’. (…) Afirmațiile ministrului Justiției, Raluca Prună, au creat o adevărată isterie în presă, discursul rațional fiind înlocuit de strigăte de ‘alarmă’ că se dorește subjugarea justiției, în contextul în care justiția este făcută de către instanțe, prin judecători”, se arată într-un comunicat al UNJR transmis AGERPRES.

Poziția UNJR a fost că analiza punctuală a propunerii legislative trebuie făcută cu indicarea precisă a normelor europene la care ministrul Justiției a făcut referire, pentru a putea avea o dezbatere profesionistă pe un subiect ce ține de bună administrare a justiției.

„Analiza unei propuneri legislative trebuie făcută pornind de la principiul ce se dorește a fi ocrotit prin norma propusă, trecând prin modul concret în care acesta este implementat, pentru a se verifica în ce măsură soluția aleasă este sau nu excesivă. O astfel de dezbatere permite și identificarea unor eventuale erori, ce pot fi în acest mod corectate. (…) La lecturarea proiectului de lege și al punctului de vedere al Guvernului la modificările propuse legii 51/ 1995, UNJR nu a putut identifica nicăieri sintagma super-imunitate sau imunitate absolută”, se precizează în comunicat.

UNJR a solicitat publicarea de îndată a unui punct de vedere al Guvernului, pentru a arăta opiniei publice, concret, care articol din propunerea legislativă ar produce o imunitate absolută avocaților, așa cum a declarat ministrul Justiției.

„Facem un apel la o dezbatere profesionistă, argumentată pe subiectele ce privesc înfăptuirea justiției, ferită de exagerări ce riscă să aibă un efect mai degrabă manipulatoriu decât unul constructiv. Administrarea justiției este un proces sobru, care se face în numele legii, adică rațional și nu emoțional. Un act de justiție eficient și corect are nevoie de legi clare și bine gândite, care să îl susțină. Modificările la legea privind statutul avocatului sunt importante și trebuie analizate rațional și profesionist, lucru pe care presa nu l-a făcut”, a spus judecător Dana Gârbovan, președinte UNJR, potrivit comunicatului citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Senatorii republicani supărați pe Trump pentru numirea noului sef al serviciilor de informații

    Senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numirea...

    Un originar din Belarus numit șeful Mossad

    Roman Gofman, născut în Belarus, a fost numit noul...

    Companiile rusești pot furniza peste 15.000 de drone pe zi

    Companiile autohtone pot furniza peste 15.000 de drone FPV...

    Articole relationate

    Categorii populare