Judecătoarea Adriana Stoicescu, mesaj dur pentru CSM: Politicul ne-a transformat în carne de tun. Îmi permit să vă întreb dacă ne-ați uitat

de Adriana Stoicescu, judecător, președintele Tribunalului Timiș

Scrisoare deschisa adresata colegilor judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii

In urma cu mai bine de patru ani ati fost alesi de cea mai mare parte a judecatorilor sa ii reprezentati in cel mai inalt for al puterii judecatoresti.
Ati fost investiti nu doar cu sperantele judecatorilor ci, indirect, cu sperantele intregii societati intr-o justitie demna si, mai ales, dreapta.
Azi, ca simplu judecator, fara sa am pretentia ca reprezint alti colegi, vin sa va rog sa va uitati pe proiectele de candidatura, peste ce ati promis, si sa va intrebati ce ati realizat.
Va amintiti, sper, cu cat entuziasm am participat la intalnirile cu candidatii pentru Consiliului Superior al Magistraturii, cate intrebari au fost puse, cate probleme am ridicat.
Sunt convinsa ca toti cei 9 judecatori alesi in Consiliul Superior al Magistraturii au simtit speranta si asteptarile judecatorilor.
De mai bine de patru ani, consider ca sunt reprezentata de toti cei 9 judecatori, nu doar cei 2 alesi din partea tribunalelor.
De aceea imi permit sa va intreb daca ne-ati uitat…

Pentru ca, in ultima perioada, stirile despre sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, contin cuvinte care nu ar trebui sa aiba vreo legatura cu justitia.
Am senzatia ca asist la un razboi al carui rost nu il inteleg.
Mizele dumneavoastra ar trebui sa fie cele legate de functionarea normala a justitiei, de protejarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, rolul nostru primordial in societate.

Astept sa rezolvam problemele legate de functionarea ECRIS, de digitalizarea justitiei, de repartizarea eficienta a personalului si lista poate continua…

Politicul ne-a a transformat in carne de tun si se foloseste de temele justitiei in fiecare campanie electorala, iar reactiile sistemului judiciar sunt palide.

Inteleg ca 9 judecatori inseamna 9 opinii, cel putin…
Asa cum intr-un complet colegial putem avea pareri diferite, dar nu putem renunta la a solutiona cauza, asa cred ca si dumneavoastra trebuie sa ajungeti la un numitor comun.
Personalitati diferite, viziuni diferite, toate acestea trebuie sa treaca pe locul secund, pentru binele intregului sistem judiciar si pentru a indeplini ce ati promis atunci cand ati fost votati sa ne reprezentati in cea mai importanta structura a sistemului judiciar.
Experienta de judecator, maturitatea, timpul petrecut deja in Consiliu, ar trebui sa fie suficiente pentru a intelege ca nu mai e timp nici pentru orgolii personale si nici pentru experimente.
Este extrem de dureros pentru orice judecator sa vada in presa acuzatii reciproce de nereguli in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, organismul care garanteaza independenta magistratilor.
Imaginea justitiei, oricum afectata, poate fi astfel distrusa complet chiar de noi.

Asadar, lasati, va rog, la o parte, ce va separa si puneti accentul pe ce trebuie sa va fie scopul comun: apararea independentei judecatorilor.
Amintiti-va ca reprezentati toti judecatorii acestei tari si ca acest rol va obliga sa fiti o echipa, indiferent de opiniile diferite si disputele personale pe care le puteti avea .
Amintiti-va ca avem nevoie de voi uniti, nu dezbinati.
Si, mai presus de toate, amintiti-va ca fara un Consiliu Superior al Magistraturii puternic nu poate exista o justitie puternica si, implicit, o Romanie democratica.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare