DE ADRIANA STOICESCU, JUDECĂTOR
Ne-am obișnuit să spunem cuvinte frumoase doar la înmormântări.
Afișăm o fața preocupată, suspinăm una, două lacrimi, apoi înșirăm cuvinte goale.
Și uităm, după 5 minute, tot ce am spus.
Oamenii vii nu mai merită cuvinte frumoase, așa ne învață lumea digitalizată.
Azi, vreau să încalc regula lumii meschine și să vă vorbesc despre ”Dori care s-a pensionat”.
Dori, o femeie micuță și slăbuță, pe care nu o auzeai, dar despre care știai când nu e la lucru…
Căci Dori este cea care lustruia băile și chiuvetele și wc urile și ne strângea gunoiul din birouri și spăla pe jos și…și…
Niciodată Dori nu a fost nervoasă.
Are acasă o mamă bolnavă, a crescut tare frumos un prunc adoptat, a îngropat un frate.
Și niciodată nu s-a revoltat.
Primăvara, vara, toamna, vitejește pe ”bițiglă”, iarna cu autobuzul, căci stă destul de departe.
Pe un salariu de mizerie, fără să se plângă, le-a dus pe toate.
Florile din biroul meu erau din categoria ”excepționale” datorită ei (orhideele ajunse acasă sunt tot opera ei, de fapt…)
Mai uitam cana de cafea pe birou, dar Dori era mereu acolo, iar cana era, a doua zi dimineață, curată (dacă citește mama asta, am pus-o, nu mă mai spală 10 ape…).
Primăvara îi dădeam bulbii zambilelor pe care le primeam de 8 martie și anul următor primeam flori proaspete din bulbii mei…
Și zambile și lalele și narcise și ghiocei și tot ce voia sufletul meu.
Și am mai primit toți anii ăștia imensa bunătate pe care o emana prin toți porii.
Uneori se necăjea că o mai ceartă câte o cucoană că nu sclipesc chiuvetele, dar îi spuneam că nu are ce face, unii oameni uită prea repede de unde au plecat (aceeași cucoană care se cățăra cu picioarele pe closet, desigur… dive prea mari pentru un closet atât de mic…)
La început, Dori venea cu mine să cumpărăm produse de curățenie pentru tribunal (da, am făcut și asta), dar apoi i-am dat cardul, lista de cumpărături și toată încrederea mea.
Dori s-a pensionat și, spre marea mea bucurie, la mica chermeză am fost toți, judecători și grefieri deopotrivă, cu flori și mici cadouri, pentru a-i mulțumi astfel unui om mic la stat, dar uriaș la suflet.
Respectați-vă femeia de serviciu!
Mâinile ei bătătorite de muncă, uscate de vânt, vor fi infinit mai sfinte și mai aproape de Dumnezeu decât pioșenia noastră intelectualizată, falsă și găunoasă, sclifosită și inutilă în Ochii Lui.
Mulțumesc pentru tot, Dori Bontea!
Pensie lungă și fericită, pe măsura sufletului tău frumos!
