Cotaţia grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani la Bursa de la Chicago, după ce principalul exportator, Rusia, a anunţat că intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ceea ce ar putea face grâul provenit din alte ţări mai atractiv pentru cumpărători, transmite Bloomberg conform Agerpres.
La bursa de la Chicago, contractul futures la grâu a atins cel mai ridicat nivel din 2014, iar la Paris cotaţia acestuia este în grafic pentru a înregistra cel mai semnificativ avans săptămânal din ultimii patru ani.
Măsurile din Rusia, combinate cu reducerea furnizării în alte regiuni şi majorarea cererii în China, au ajutat deja la o creştere semnificativă a preţurilor la grâne. Aceste evoluţii pun presiuni suplimentare asupra marilor importatori, cum a fi Egiptul, care achiziţionează anual cantităţi ridicate de grâu rusesc, deoarece preţul tinde să fie mai redus decât din alte surse.
Deşi Australia, unul din cei mai mare exportatori mondiali de grâu, a înregistrat recolte agricole bune, Rusia joacă un rol vital în furnizarea pe plan global, iar grânele sale încă vor fi necesare spre sfârşitul sezonului, apreciază Andree Defois, preşedintele companiei de consultanţă consultant Strategie Grains.
Anterior, analiştii au speculat că măsurile protecţioniste i-ar putea determina pe fermierii ruşi să amâne vânzările până când restricţiile sunt ridicate, la finalul sezonului, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe livrările globale de grâu.
Compania de consultanţă SovEcon şi-a redus luna trecută estimările pentru exporturile din acest sezon cu 11%.
Vineri, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov a anunţat că Rusia intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ca urmare a recomandărilor unei comisii ministeriale. „Decizia este destinată în principal protejării intereselor pieţei interne, pentru asigurarea necesităţilor interne şi prevenirii riscurilor unor noi majorări de preţuri”, a precizat Reshetnikov.
Propunerea prezentată vineri reprezintă o înăsprire a măsurilor aprobate în luna decembrie de Guvernul de la Moscova, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.
În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive.