Un bărbat a fost găsit inconştient, vineri, în interiorul unei toalete publice din municipiul Braşov, el fiind dus la spital. Surse locale afirmă că este vorba despre iubitul uneia dintre doctoriţele inculpate în dosarul care vizează moartea unui pacient în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Bucureşti.
”La data de 16 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, printr-un apel telefonic, prin Sistemul de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, în incinta unei toalete publice, din zona centrală a municipiului Braşov, s-ar afla o persoană în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care i-a fost acordat sprijin medical de către personalul de specialitate sosit la faţa locului. Bărbatul identificat a fost transportat la o unitate medicală pentru investigaţii”, informează, vineri după-amiază, Poliţia Judeţeană Braşov.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul are 53 de ani.