Italienii consideră Germania o țară ”inamică”: Încrederea în UE se prăbusește

Un sondaj realizat recent de SWG Research Institute, prestigios institut italian de cercetare a opiniei publice, încrederea italienilor în UE se prăbușește, iar la țările prietene, pe primul loc se află Rusia și China. La fel de șocant este faptul că între țările considerate „inamice”, pe primul loc este Germania. Scopul sondajului, realizat în perioada 20 martie – 12 aprilie, a fost testarea modificărilor percepțiilor, după marea încercare a pandemiei, scrie Gazeta Românească de la Roma.

După cum era previzibil, Uniunea Europeană a fost percepută ca „surdă” la problemele cu care se confruntă Italia. Încrederea în instituțiile europene se prăbușește: UE scade de la 42% în septembrie anul trecut la 27% actual, comisia UE de la 41 la 24, iar BCE de la 43 la 25. Datele cu privire la partenerii europeni sunt și mai drastice: 45% dintre italieni consideră acum germanii ca fiind cei mai răi dușmani. Franța urmează pe locul doi cu 38 la sută, apoi Marea Britanie, indicată de 17%.

Sondajul semnalează o „îndrăgostire” bruscă a italienilor de China, preferată acum ca aliat, mai degrabă decât Statele Unite. Swg explică: „Criza legată de pandemie schimbă, de asemenea, percepția scenariilor politice la nivel global. Empatia datorată faptului că au fost cele mai afectate două realități din faza inițială a epidemiei, dar și ajutorul reciproc, produc o apropiere considerabilă a italienilor față de China, până la punctul de a o prefera ca un aliat, comparativ cu partenerul istoric american “.

În detaliu, 36% dintre italieni consideră China ca un partener internațional preferabil, în timp ce doar 30% alege SUA, aliatul istoric al Italiei.

Sondajul Swg spune că printre țările considerate „prieteni” de opinia publică italiană, China iese în evidență cu 52% din simpatii, urmată pe locul doi de Rusia la 32% și de SUA cu 17%. Comparația cu datele din 2019 este impresionantă. Într-un an, Beijing a câștigat 42%, Moscova 17%. Washington a pierdut 12%. Nu este totul. La întrebarea „cu cine ar trebui să se alieze Italia în viitor”, 36% dintre respondenți au răspuns China, doar 30% din Statele Unite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare