Cel mai important cotidian şi portal maghiar din Transilvania a trecut la scrierea în limba română a numelui lui Iohannis

În urma declaraţiilor antimaghiare din ultimele zile ale preşedintelui României, Klaus Iohannis, cel mai important cotidian şi portal maghiar din Transilvania a trecut la scrierea în limba română a numelui şefului statului, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Cotidianul Krónika şi portalul Maszol.ro scriau anterior, în
mod constant, numele şefului statului, Klaus Johannis, în limba
germană, însă în aceste zile ambele publicaţii au trecut la forma
Klaus Iohannis. Krónika, în editorialul său de marţi, a precizat că
redacţia a încercat să facă un gest spre şeful statului prin
scrierea numelui său cu “J”, şi a vrut să pună capăt prin aceasta
tipului de ideologie totalitară potrivit căreia statul doreşte să
impună, să redefinească identitatea individului.

“Considerăm că a sosit momentul ca lucrurile să fie puse la
locul lor, iar punctul să fie pus pe “i”: publicaţia noastră va
scrie de acum încolo numele preşedintelui României aşa cum este
folosit oficial de persoana în cauză, adică Iohannis. A făcut
suficiente pentru asta”,
a scris publicistul.

În 2014, când Klaus Iohannis a fost ales preşedinte, acesta a
explicat ortografierea numelui său într-o emisiune a postului
Turnul Sfatului TV din Sibiu. El a precizat atunci că familia sa
şi-a scris numele Johannis mai bine de 500 de ani, dar când s-a
născut, funcţionarul român de stare civilă a refuzat să treacă
numele în registru conform ortografierii în limba germană şi astfel
a devenit oficial Iohannis.

“În acte am rămas cu “I”, dar recunosc că tot eu sunt acela
care îşi scrie numele cu “J”.
Întrebat de reporter de ce nu şi-a
schimbat numele după ce s-a ivit această oportunitate, politicianul
s-a referit la procedura birocratică şi a declarat că nu i s-a
părut necesară, chiar dacă cunoştea pe cineva la primărie, a
preferat să lase lucrurile neschimbate. Iohannis a făcut referire
la cunoştinţa de la primărie, deoarece timp de 14 ani a fost
primarul oraşului Sibiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare