Isărescu se plânge Parlamentului că va fi victima proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar: VREAU SA FIU GUVERNATOR

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepţii şi pe membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă date analizate de Profit.ro.

Guvernatorul BNR arată că în cuprinsul proiectului de lege nu sunt incluse prevederi referitoare la persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi institutiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, şi care au împlinit vârsta de 70 de ani anterior intrării în vigoare a legii – cum este cazul său. El arată că lipsa acestor prevederi poate conduce la interpretarea că, în cazul acestor persoane, actul de numire în funcţie încetează de drept la data împlinirii vârstei de 70 de ani, cu menţiunea că încetarea de drept produce efecte anterior expirării perioadei prevăzute în cuprinsul actului de numire în funcţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Războiul din Iran aproape a blocat economia zonei euro

    Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Articole relationate

    Categorii populare