Home ALEGERI 2020 ION CUPĂ, candidat PMP la Camera Deputaților:”Un vot pentru PMP este un...

ION CUPĂ, candidat PMP la Camera Deputaților:”Un vot pentru PMP este un vot util pentru un guvern în slujba românilor!”

0

1.Suntem la finalul campaniei electorale. Care ar fi câteva concluzii din perspectiva dumnevoastră?

Am fost peste tot în județ alături de Florin Gagea, candidatul nostru care deschide lista PMP la Senat, de ceilalți candidați și oamenii ne-au primit cu prietenie, au stat de vorbă cu noi, au vrut să afle care sunt soluțiile noastre. Nicăieri nu am întâmpinat ostilitate, nu am primit reproșuri. Mulțumesc și de aici mehedințenilor pentru încurăjari, sfaturi, dar și pentru criticile constructive.

Iată cîteva dintre concluziile mele. Oamenii așteaptă un guvern mai patriot și mai responsabil, oameni mai atașați interesului național și mai cu frică de Dumnezeu, așa cum mi-a spus cineva la Baia de Aramă. Sunt probleme și n mediul rural și în mediul urban care își așteaptă rezolvarea de atâția ani.Nu s-au găsit soluții la ele nici sub guvernările PSD, nici sub guvernarea PNL. Există nemulțumiri mari față de modul în care se fac promisiuni fără acoperire în decizii și măsuri reale.

2.Către cine credeți că se va îndrepta votul duminică, în județul nostru?

Dacă țin cont de starea de spirit a oamenilor aș spune că și PSD și PNL ar putea avea o surpriză nu tocmai plăcută.Și în privința participării la vot și în privința rezultatelor obținute.

Îmi spunea cineva ieri la Balta: ”Domnule Cupă, dacă nu  veneați dumneavoastră pe la noi nici nu mergeam la vot. Ăștia marii/ PNL și PSD nu ne caută nici măcar acum în campanie. Mergem pe mâna dumneavoastră pentru că ați venit să stați de vorbă cu noi!”

Cam asta e starea de spirit. Oamenii sunt nemulțumiți și de PSD și de greșelile recente ale PNL: închiderea piețelor, a școlilor, îndepărtarea credincioșilor de biserică, bâlbâielile și neajunsurile din sistemul sanitar.

Cred că după 30 de ani de iluzii pierdute românii vor căuta să dea un vot mai consistent și altor partide, cred că vor sancționa PSD și PNL.

3.Cum ar trebui să arate viitorul guvern?

Urmează patru ani fără alegeri, o oportunitate extraordinară de a construi coerent și de a valorifica toți banii europeni care ne sunt puși la dispoziție.Va fi greu de construit cu un PSD întors, nereformat, la guvernare. De aceea cred că România are nevoie acum de patru ani de guvernare a dreptei pluraliste, în care să se regăsească și componenta liberală și cea conservatoare, populară reprezentată de PMP. Ar fi o guvernare solidă, proeuropeană, într-un parteneriat  firesc cu președintele Klaus Iohannis.Am evita astfel un nou război al palatelor, iar românii ar fi cei care ar avea de câștigat.În primul rând, din această perspectivă, votul în favoarea PMP este unul extrem de util, aproape decisiv pentru o  bună guvernare în România.

4.Care este mesajul de final al campaniei PMP Mehedinți?

Mesajul nostru e simplu. Dacă mehedințenii vor în Parlament un partid care apără identitatea națională, familia, credința și valorile tradiționale românești, interesele satului românesc atunci votează PMP. Suntem singurul partid care are și promovează valori creștin-democrate.

Îi îndemn pe oameni, oricât ar fi de dezamăgiți să meargă la vot și să aleagă dincolo de PSD și PNL.Aceste partide au aratat ce pot și cât pot.E timpul unei alternative curajoase.Cu  cât vor ieși mai mulți români la vot cu atât sunt mai multe șanse să avem un guvern echilibrat și responsabil.

Un vot pentru PMP este un vot util pentru o guvernare în slujba românilor!

MATERIAL DE PROMOVARE ELECTORALĂ COMANDAT DE PMP MEHEDINȚI ȘI EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS SRL. COD AEP 11200012

Ad

Exit mobile version