Iohannis numai cu zbor de linie și cu autobuzul dacă vrea la funeraliile Reginei

Liderii din întreaga lume vor trebui să evite avioanele private pentru a călători în Regatul Unit pentru funeraliile Elisabetei a II-a, în timp ce autobuzele colective vor înlocui elicopterele şi maşinile personale pentru deplasările lor la Londra, scrie luni site-ul Politico, citat de France Presse conform Agerpres.

Funeraliile monarhului, care a murit joi la vârsta de 96 de ani, vor avea loc luni 19 septembrie la Westminster Abbey din Londra. Sunt aşteptaţi demnitari din întreaga lume, printre care preşedintele american Joe Biden şi multe capete încoronate.

Aceasta este o provocare uriaşă de securitate şi logistică pentru autorităţi, care, potrivit site-ului Politico, au cerut liderilor străini să folosească, „când este posibil”, zboruri comerciale şi nu avioane private pentru a ajunge în Marea Britanie.

De asemenea, sunt uitate elicopterele pentru a se deplasa în capitala britanică şi maşinile private pentru a ajunge la funeralii: liderii mondiali se vor duce la Westminster Abbey cu autobuzul, potrivit documentelor Foreign Office obţinute de Politico.

„Vi-l puteţi imagina pe Joe Biden într-un autobuz, nu?”, a declarat enervat duminică un ambasador străin la Londra, citat de media. Preşedintele SUA călătoreşte cu avionul său Air Force One şi se deplasează cu vehiculul blindat poreclit „The Beast”.

În plus, un singur reprezentant pentru fiecare ţară şi soţul sau soţia acestuia vor avea voie în abaţia Westminster, precizează Politico, citând o notă trimisă ambasadelor sâmbătă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Rubio: Avem tensiuni cu Ucraina, Zelenski m-a sunat

    Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a vorbit...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ţara lui „ba pe-a mă-tii”

    de Adriana Stoicescu, judecător Ţara lui “ba pe-a mă-tii » Pentru...

    Rusia către Armenia: Dacă plecați din Uniunea Economică Eurasiatică in UE prețul gazelor va crește cu 69%

    Suspendarea participării Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) ar...

    Șeful Ryanair: Prețul biletelor de avion va creste cu 20% anul viitor

    Directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, a declarat astăzi...

    Zelenski față in față cu americanii la Oslo: Va fi forțat să accepte un acord

    La întâlnirea de la Oslo, americanii vor încerca să-l...

    Articole relationate

    Categorii populare