- Reclama -
COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS):
Pe 20 aprilie, scriam despre președinte că și-a prins deja gîtul în scandalul Ierusalim, pe care îl etichetam drept o capcană pesedistă, fie ea și neintenționată. Au trecut 8 zile de atunci iar lucrurile merg din rău în mai rău pentru Klaus Iohannis. Cel mai grav aspect e că s-ar putea să asistăm la o operațiune meticuloasă de ”împachetare” a șefului statului, derulată chiar cu mîna unor apropiați.
Reacționînd fără tact în una dintre cele mai delicate chestiuni politice imaginabile, Iohannis a împușcat mai mulți iepuri dintr-un foc.
Din păcate, cu toții toxici.
În primul rînd, a înfuriat Israelul, stat tradițional apropiat de România fie și doar pentru că un număr imens de cetățeni ai săi au rădăcini românești.
În al doilea rînd, s-a îndepărtat dramatic de partenerul american, și încă în cel mai prost moment cu putință, plasîndu-se de partea Rusiei, Germaniei ori a lumii arabe.
În al treilea rînd, demersul său a alimentat indirect antisemitismul unor români – nu mulți, din fericire – și i-a ridicat în cap mulți dintre proprii susținători, de-a dreptul senzaționale fiind criticile vehemente aduse de ziaristul Petre M.Iancu, de la Deutsche Welle, cunoscut drept un adorator cu ștate vechi al președintelui și al Laurei Kovesi.
După ceea ce am putea numi gafa inițială, însă, a venit adevăratul șoc: în loc să încerce o repliere inteligentă, președintele a apăsat pe accelerator, gafînd și mai tare.
Nefericita declarație privind înțelegerile secrete pe care Dragnea le-ar fi făcut în Israel cu evreii îl va costa scump, de aici încolo.
Nu e vorba, cum au încercat unii să explice, savant, că termenul de ”evreu” ar fi antisemit și că Iohannis nu a greșit cu nimic.
Exprimarea lui nu a fost antisemită, ci ofensatoare prin formularea de ansamblu.
Cuvinte neutre pot deveni adesea arme, folosite nepotrivit.
Cum ar fi sunat, dacă Dragnea mergea la Casa Albă în mandatul lui Obama, o declarație de genul ”S-a dus să facă înțelegeri secrete cu afro-americanii!”, chiar folosind termenul politically corect?
Nici nu vrem să ne imaginăm!
Spre deosebire de mulți dintre susținătorii săi necondiționați, președintele a înțeles rapid greșeala și a încercat să o dreagă.
Teamă ne e că prea tîrziu.
Mai grav, însă, prin declarațiile sale neinspirate, Klaus Iohannis a acuzat indirect SUA că încalcă rezoluțiile ONU și dreptul internațional.
Pînă să-și revină Casa Albă din uimire, a venit atacul la guvernul PSD, care ar fi încălcat Constituția ridicînd problema mutării ambasadei, ceea ce nu a făcut decît să-l fixeze și mai bine pe președinte în scandal.
Demn de remarcat, o altă tristă performanță e că Iohannis a început să fie ridicat brusc în slăvi de organele de presă apropiate Kremlinului, vezi Sputnik.md. În țară, în schimb, susținătorii din media ai președintelui au făcut un pas înapoi sau au intrat în silenzio stampa, brusc, iar unii chiar au devenit critici. Ce să mai spunem că, în aceste condiții, vîrf de lance al apărătorilor președintelui a ajuns furunculul pseudo-jurnalistic comisarul.ro, curajosul site fără semnatari, editori sau patroni la vedere și alte cîteva siteuri dubioase. Multe dintre articolele de așa-zisă susținere din ultimele zile au căpătat clare accente antisemite. Și a mai primit ”întăriri” președintele de la gloriosul Traian ”Licurici” Băsescu, ori de la Ponta.
Pe de altă parte, au apărut critici în scandalul Ierusalim pînă și din partea unor foarte serioși susținători tradiționali din societatea civilă, precum politologul liberal Radu Carp, cărturarul Radu F.Alexandru și alții, care au atras atenția inclusiv că președintele pare să nu mai aibă consiliere din partea echipei sale.
Au început să vină, la pachet, reacții evreiești la gafa cu înțelegerile secrete, de la președintele Asociației Europene a Evreilor, Rabinul Menachem Margolin ori președintele Federației Comunităților Evreiești, Aurel Vainer, pînă la deputatul minorității evreiești Silviu Vexler. Cu toate, extrem de critice. Vor mai veni și altele, cu siguranță.
Cînd ai fi crezut că mai rău nu se poate, președintele iese la rampă, ieri, și cere demisia premierului Viorica Dăncilă, care nu ar face față funcției. Cu tot efortul de a băga în față povestea cu BNR, mesajul receptat unanim a fost că prim-ministrul dă socoteală pentru inițiativa mutării ambasadei.
La fel a recepționat și prestigioasa agenție internațională Reuters, care a transmis urbi et orbi că președintele României vrea să demită premierul pentru dorința de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.
”Romania’s president calls on PM to quit over Israel embassy move”titrează Reuters, iar de aici se va propaga în toată presa lumii interesată.
Credeți că lucrurile se opresc în acest punct?
Nici vorbă: tot ieri, se lansează pe piață un scenariu năucitor.
Cel conform căruia președintele ar putea cere urmărirea penală a premierului pentru înaltă trădare, pentru ca apoi să o demită tot el din funcție pe motiv de urmărire penală.
În paralel, piețașii telefeliști se mobilizează în stradă pentru a cere demisia Vioricăi Dăncilă.
Cum s-ar propaga în lume noile evenimente?
Nu e greu de ghicit: România are un președinte atît de înverșunat împotriva Israelului – nu spunem antisemit, chiar nu e cazul! – încît e gata să provoace o criză politică majoră, să invoce delictul de înaltă trădare, probabil fără precedent în UE, și să încurajeze mișcări de stradă doar pentru a păstra ambasada la Tel Aviv.
Fără a putea și explica în mod convingător atare poziție. În orice caz, nu de pe șaua bicicletei.
Și asta, cînd? Cu două săptămîni înainte de momentul cînd, potrivit presei occidentale, Donald Trump ar urma să inaugureze personal sediul noii ambasade americane din Ierusalim.
Dacă și-a propus să transforme două caricaturi politice, Dragnea și Dăncilă, în veritabili martiri în ochii unor personalități extrem de influente din politica internațională, Iohannis se poate lăuda că e foarte aproape să-și definitiveze planul. Nici nu mai amintim penibila chemare la DNA, aseară, a lui Dragnea, cu toată presa adunată din vreme, doar pentru o banală procedură tehnică.
Pentru a nu ajunge în situația extrem de gravă, aproape fatală, am spune, din acest moment, Iohannis ar fi trebuit să poată explica lucrurile foarte bine și clar, în prealabil.
Dar președintele român e departe de acest profil.
El nu poate explica de ce un politician nu e bun de premier pentru că e musulman și are soț arab, iar altul nu e bun pentru că e deschis către evrei.
Nu poate explica mai nimic, de fapt.
În toamnă, spre exemplu, ne-am trezit cu anularea vizitei sale oficiale în Ucraina și a președintelui parlamentului ucrainean la București într-un moment complicat legat de soarta învățămîntului pentru minorități, reglementat printr-o nouă lege. Un moment cînd Iohannis ar fi trebuit, poate, să se bată, nu să abandoneze cîmpul de luptă. “Când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidențiale e un semnal extrem de puternic”, a spus atunci Iohannis, sec, fără a mai se obosi cu detalii.
Acum, după ce s-a chinuit să anuleze o vizită guvernamentală în Israel, președintele se chinuie să o sancționeze, posibil influențat de anumite sugestii binevoitoare venite dinspre mass-media. (În locul domniei sale, aș fi un pic atent la numele celor care le oferă)
Și aceste demersuri transmit ”semnale extrem de puternice”.
Din păcate pentru el, nu tocmai avantajoase.
În vară, după Summitul internațional de la Varșovia, cu participarea lui Trump, Deutsche Welle remarca faptul că, pendulînd între Germania și SUA ”Președintele României a căutat la Varșovia să păstreze o linie de neutralitate desăvârșită, una care riscă la un moment dat să dezamăgească toate părțile(…) Prin urmare situația este extrem de complicată și ne întrebăm pur și simplu, cu o uimire dublată de îngrijorare, până unde va reuși președintele Iohannis să ducă neutralitatea sa ideologică și politică”.
Momentul marii clarificări pare să fi venit.
Marea întrebare e dacă Iohannis a ales deliberat poziționarea sa, ori a fost – și încă este – împins abil de alții să o facă, în numele anumitor interese. Despre Dragnea se știe sigur că are consilieri străini, unii care-și merită banii, am spune; cine-l consiliază cu adevărat, însă, pe președinte? Și către ce îl îndreaptă?
- Advertisement -
