Home highlight Iohannis, atac la Guvern: Face chestii de imagine, dă copy paste după...

Iohannis, atac la Guvern: Face chestii de imagine, dă copy paste după mine, nu hotărește Guvernul de capul lui dacă renunță la acordul la FMI

0
Klaus Iohannis a lansat joi seară atacuri la adresa guvernului Ponta într-un interviu la Digi 24.  Declarațiile președintelui:
Despre o posibilă schimbare de Guvern:

Clipa de față trece repede. Cel târziu în 2016 a trecut clipa, pentru că vom avea alegeri parlamentare. Toate sondajele indică o schimbare la putere. Nu cred că cineva are alte date. Acesta este trendul. A fost dat de votul din 16 noimebrie. Dacă s-ar putea face schimbarea (înainte de 2016, n.r.), mi-ar conveni și mâine să se facă. Numai că nu depinde de mine, ci de majoritatea din Parlament. Și dacă vorbim de aceste lucruri, trebuie să facem o diferență.Schimbarea puterii este un act eminamente politic, care se petrece în Parlament. Colaborarea între președinte și premier în această situație este un act administrativ. Sunt două lucruri diferite. Ca politician, îmi doresc un guvern pe care pot să îl numesc al meu, condus de PNL, dar pentru România nu ar fi bine să existe o ceartă permanentă la vârful statului și îmi asum, chiar dacă știu că mulți nu văd așa, îmi asum colaborarea instituțională până când se schimbă Guvernul. Președintele nu este pus să facă politica de partid, cum nu este pus să facă și să desfacă majorități în Parlament. Acest film l-am avut și nu a funcționat, președintele este pus să medieze între instituțiile statului și atunci când e cazul să fie arbitru să spună: stop, aici s-a greșit, dar președintele nu e pus să facă sau să desfacă majoritățile. Dar când este o nouă majoritate, este chemat să nominalizeze prim-ministrul, ăsta e rolul președintelui în viziunea mea și fiți sigur că o să îl umplu.

Întrebare: Veți avea Guvern înainte de 2016?

Situația evoluează de așa natură că există o șansă rezonabilă ca printr-o moțiune de cenzură să se schimbe Guvernul.

Întrebare: Până la finalul sesiunii parlamentare?

E o întrebare la care nu v-aș răspunde, pentru că nu aș vrea să fac speculații.

Despre modificarea Codului Fiscal:

Întrebare: Vă consultați cu premierul, el a vorbit cu dvs. înainte de a anunța propunerile de modificare a Codului Fiscal?

Nu am vorbit despre aceste lucruri, este un lucru pe care și l-a asumat Guvernul, este un lucru interesant ca și exercițiu teoretic, ca exercițiu practic am mari semne de întrebare.Per ansamblu, aceste idei sunt luate din propunerile PNL sau ale mele, au fost enunțate în programul meu, ale PNL.

Întrebare: Vă copiază?

Asta rămâne de văzut, rămâne de văzut dupa rezultat, e foarte frumos, venim în fața electoratului și spunem: nu mai plătiți impozite, atunci cineva vine și întreabă: statul cu ce bani funcționează, poți să scazi orice, dar apare o problemă în buget, nu știu, nu mai finanțezi spitalele, școlile. Aceste lucruri trebuie făcute după o analiză foarte atentă, nu se face într-o săptămână, două, în luni de zile, cu specialiști, se fac simulări, e o situație ca în toamna trecută când de azi pe mâine s-a redus CAS cu 5%. Măsura e ok, dar nu știm ce efect are. Ca și acum, reducem TVA, cota unică, accizele, și atunci de unde se colectează banii la buget? Există soluții, au fost prezentate și de mine și echipa PNL și în campanie și înainte de campanie, și semnul mare de întrebare pe care trebuie să mi-l pun e cum poate veni Guvernul cu un program de reducere de impozite și taxe fără să ne spună cum gestionează impozitele și taxele, lipsește partea mai neplăcută, cum astupi gaura. Eu cred că au făcut-o din motive de imagine, dă bine, aceste lucruri, cel puțin aparent, dau bine, pentru cei inițiați apare semnul de întrebare.

Întrebare: Vă pune într-o poziție defensivă, ei vor spune: am propus scăderea taxelor și președintele spune nu.

Nu am spus nu, am spus că am mari semne de întrebare. Nu a ajuns la mine niciun fel de draft, act normativ, bănuiesc că va ajunge și voi face o analiză mai detaliată.Deocamdată s-a discutat în ședința de Guvern și documentul va fi înaintat spre Parlament. Fiți asigurați că mai curge multă apă până când ajungem să avem o lege care prevede aceste reduceri

Întrebare: Ați aflat în același timp cu noi despre proiect?

Recunosc că am aflat un pic înainte, dar nu de la Guvern. Din sursele mele. Am consilieri buni care vorbesc cu oameni, este o artă și a vorbi. Fără să vorbim, greșim.

Despre necesitatea unui nou acord cu FMI:

Dacă e nevoie de un acord cu FMI sau nu e una din chestiunile care trebuie foarte bine gândite între mai mulți actori, mi se pare că nu e doar treaba Guvernului să hotărască dacă mai trebuie sau nu acord cu FMI. Chestiunea nu e simplă, sunt argumente foarte serioase pro și contra. Dacă discuția se duce mai departe e mai ușor de găsit o soluție. Dacă ar fi venit Ministrul Finanțelor sau cine se ocupă acolo și să spună: noi ne pregătim să intrăm în zona euro și termenul asumat e 2019, nu poți intra direct în zona euro, trebuie doi ani de pregătire, de rata fixă la schimb, ajungem foarte repede în 2016, 2017, să spună: nu vrem acord cu FMI, pentru că înlocuim arca FMI cu ancora ERM2, așa se numește proiectul.

Ad

Exit mobile version