de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Klaus Iohannis și soția sa, dotată cu o poșetă Yves Saint Laurent de cca.3000 de euro, au mers azi cu un avion charter de lux în Germania (foto jos), unde, în decorul asigurat de Castelul Benrath din Dusseldorf, președintele a primit două premii. Așa cum am mai scris, e foarte ciudat cum Iohannis e decorat în fiecare an, practic, de tot felul de fundații strict din spațiul germanic, și pentru cele mai aparte motive. La rîndul, însă, președintele României are și el obiceiuri bizare în ce privește decorarea/premierea altora, cum ar fi ”Steaua României” acordate amantei un șef de mare stat, dar nu și românului cu cea mai înaltă funcție internațională, Mircea Geoană.
Aflăm oficial: Fundaţia Civică Bad Harzburg a decis azi acordarea Premiului Civic German preşedintelui Klaus Iohannis pe baza evaluării întregii sale cariere politice, punând accentul pe susţinerea convieţuirii armonioase a diferitelor etnii, pe angajamentul pentru libertate, democraţie şi pluralism, restaurarea şi modernizarea oraşului natal Sibiu, pe sprijinirea luptei anticorupţie şi ataşamentul faţă de ideea Europei unite. Mîine, şeful statului va primi Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor. Ceremonia va avea loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main, maestrul de ceremonii fiind vechiul său prieten, Jean-Claude Juncker.
Drept e că înseamnă mult un premiu pentru susținerea conviețuirii armonioase între etnii acordat celui care a amorsat marele scandal al vînzării Ardealului către unguri. Cît despre evaluarea întregii sale cariere politice, e dovadă că, împotriva credinței populare, uneori, nemții au umor.
Interesant, președintele face aproape anual către o deplasare în Germania pentru tot felul de premii și premiuțe, și în general în luna iunie, în preajma zilei sale de naștere. Dacă am fi malițioși, am spune că președintele merge să se serbeze cu familia din Germania, sub acoperirea primirii de premii de felul celor care se acordă, probabil, la kilogram.
Pe de altă parte, Iohannis recurge el însuși la decorări greu explicabile.
Spre exemplu, în iunie 2016 Iohannis i-a decorat pe preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, şi pe amanta sa, Daniela Schadt, cu Ordinul ”Steaua României”.
Președintele german era căsătorit la acea vreme și avea patru copii cu soția sa, dar alesese să o abandoneze și trăiască cu altă femeie, fără a divorța vreodată de consoarta legală. Ori, femeia iubită pe lîngă nevasta oficială se cheamă, după DEX, amantă.
Daniela Schadt a primit de la Iohannis ”Steaua României” în grad de Mare Cruce ”în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la promovarea relaţiei de prietenie şi colaborare dintre România şi Germania”.
Nu prea a aflat nimeni vreodată ce a făcut amanta președintelui Germaniei pentru România, dar probabil domnia sa știa mai bine.
Ciudat e altceva, însă.
În același an, Iohannis l-a decorat pe secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, în funcție la acea vreme, cu ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer, pentru „interesul susținut față de țara noastră” și „sprijinul constant acordat României” de la înălțimea funcției sale.
Nici pînă azi, însă, Iohannis nu l-a decorat pe actualul adjunct al NATO, românul Mircea Geoană, care a primit o Stea a României de la Traian Băsescu, în 2013, cu gradul de Comandor, adică inferior cu o treaptă celei de Mare Ofițer.
De unde am putea concluziona că Geoană – Steaua României rangul patru – nu a făcut suficient de mult, în ochii președintelui său, pentru a primi un grad – al treilea ierarhic – măcar egal cu al americanului Vershbow, că de amanta germanului nu mai vorbim, dat fiind ea a primit al doilea mare grad al ordinului, după cel de Colan.
- Advertisement -