spot_img
joi, 5 februarie, 2026
2.7 C
București

Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influență

Deputatul liberal Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influență de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, într-un nou dosar, după ce a fost audiat joi la Serviciul Teritorial Oradea, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit surselor citate, acesta este învinuit de trafic de influență în legătură cu numirea unei persoane.

„Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010-2011, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a unui partid, de vicepreşedinte (2001-2011), respectiv secretar general al aceluiaşi partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean şi-a exercitat influenţa asupra preşedintelui, respectiv asupra vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa Năsăud, precum şi asupra unor înalţi demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului şi Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitaţiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”, se arăta într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit DNA, Ioan Oltean era cercetat şi pentru favorizarea infractorului, procurorii susţinând că, în seara de 22 martie 2012, a anunţat două persoane că a doua zi DNA urma să facă percheziţii la domiciliile acestora, într-un dosar în care erau cercetate pentru fapte de corupţie în legătură cu procedurile de achiziţie şi contractele derulate de Consiliul Judeţean Bistriţa.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rubio: Acordul nuclear cu Rusia trebuie să includă și China

    Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat astăzi,...

    Macron și-a trimis consilierul cheie la Moscova

    Pe 3 februarie, Emmanuel Bonne, consilier diplomatic al președintelui...

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    SURPRIZĂ: Prim-ministrul Letoniei și președintele Estoniei au solicitat UE să înceapă negocieri cu Rusia

    Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și președintele Estoniei, Alar Karis,...

    Articole relationate

    Categorii populare