Intelectualii moldoveni au lansat un APEL la mobilizare generală în susținerea Maiei Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale

Mai multe uniuni ale oamenilor de creație, de știință și de cultură din Republica Moldova au lansat un apel privind susținerea în turul doi al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie, candidatura Maiei Sandu. Totodată, aceștia au lansat un apl pentru mobilizarea generală a alegătorilor. 

„Ne-am propus astăzi să lansăm un apel al uniunilor de creație din Republica Moldova pentru a îndemna pe concetățenii noștri să participe cât mai activ și într-un număr cât mai mare la turul doi al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie și să voteze pentru Maia Sandu care este candidatul cel mai potrivit la ora actuală, candidatul opoziției pro-europene și antioligarhice”, a menționat președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său președintele Uniunii teatrale din Moldova, Sandu Grecu, a menționat că cel mai important este „să ieșim din captivitate”. „Numai Maia Sandu ne poate garanta această scoatere din captivitate în care se află toate structurile acestui stat. Maia Sandu poate să lupte cu acești oligarhi, poate să pună dreptatea în capul mesei, are credibilitate în fața și Europei și altor țări civilizate”, a spus acesta.

„Orice vom vorbi noi astăzi, misiunea noastră mult mai importantă, este de a ne deplasa în sate, de a discuta cu colegii, cu vecinii, de a ridica acești studenți care dorm în cămin, să se responsabilizeze și să înțeleagă că soarta Republicii Moldova depinde de cum noi ne vom mobiliza. Mobilizare totală asta ar însemna – Maia Sandu președinte și nicio discuție cu acest stat oligarhic, nicio discuție cu această guvernare coruptă și să încercăm primul pas printr-un președinte corect, onest, sincer, profesionist care se va interesa de problemele poporului”, a mai menționat președintele Uniunii teatrale.

Apelul cu privire la mobilizare generală în susținerea candidatului Maia Sandu a fost semnat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Jurnaliștilor din Moldova, Uniunea Compozitorilor din Moldova, Uniunea Muzicienilor din Moldova, Uniunea Teatrală din Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova, Uniunea Cineaștilor din Moldova și Uniunea Arhitecților din Moldova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare