spot_img
12.9 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăDezvaluiriÎnalta Curte: DNA A FĂCUT INTERCEPTĂRI ILEGALE

Înalta Curte: DNA A FĂCUT INTERCEPTĂRI ILEGALE

-

Procurorul Lucian Papici, de la Parchetul Tribunalului Timiş, va fi cercet pentru interceptări ilegale, într-un dosar al DIICOT Hunedoara, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confrmat, vineri, redeschiderea urmăririi penale în această cauză.

Papici (foto) ar fi facut aceste interceptari ilegale in calitate de fost procuror sef in DNA.

- Advertisement -

Instanţa supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul magistratului Lucian Papici şi a lui Horaţiu Ciprian Andrei pentru interceptări ilegale şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Cei doi vor fi cercetaţi într-un dosar al DIICOT Hunedoara.

lucian-papiciProcurorul Lucian Papici, care a instrumentat dosarul Referendumului, şi-a încetat activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din 31 august, şi a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

- Advertisement -

Decizia a fost luată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 25 august, la solicitarea magistratului.

Mandatul lui Lucian Papici ca şef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I DNA era până în noiembrie 2016.

Procurorul Lucian Papici a instrumentat dosarul Referendumului, în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În acest caz, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare. Apelul formulat de procurori şi de inculpaţii condamnaţi în dosar se judecă la instanţa supremă.

Un scandal legat de delegarea procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a izbucnit în 2013. În a doua jumătate a lunii septembrie 2013, Laura Codruţa Kovesi înainta procurorului general al României, Tiberiu Niţu, propunerea care îl viza pe Papici. În 23 septembrie 2013, Niţu îi prelungea delegarea lui Papici la şefia Secţiei I din DNA.

O săptămână mai târziu, în 2 octombrie 2013, Niţu lua decizia de încetare a delegării procurorului Papici şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preciza că încetarea delegării procurorului Lucian Papici şi a adjunctei acestuia la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţie.

Niţu informa Direcţia Naţională Anticorupţie printr-un fax că delegarea lui Papici încetează din 2 octombrie 2013, dată de la care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

În replică, DNA reclama că, pentru delegarea procurorilor Bendeac şi Cerbu la şefia Secţiei de combatere a corupţiei nu a fost solicitată, în prealabil, recomandarea şefului Direcţiei.

În siajul disputei iscate între structurile din subordinea Ministerului Justiţiei au apărut trimiteri la cauzele instrumentate de Papici, unul dintre acestea fiind cel cunoscut ca dosarul Referendumului.

Mai mult, chiar premierul Victor Ponta l-a catalogat pe Papici drept „procuror băsist, morarist”. „Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morarist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem, îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din aştia puşi de Băsescu, care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el… Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Morar, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anul trecut, când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei”, spunea Ponta.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img