Iliescu: Miercuri e ziua soţiei; ne-am născut unul după altul

Fostul preşedinte Ion Iliescu a precizat, marţi, la Ateneul Român, unde şi-a serbat împlinirea a 85 de ani, că miercuri o va sărbători pe soţia sa, Nina, care, la rândul său, îşi va aniversa ziua de naştere, el arătând că s-au născut unul după altul, “la grămadă”, şi că au trait o viaţă împreună.

“Noi ne-am născut aşa, unul după altul, la grămadă. Azi a fost ziua mea, mâine e ziua ei. Deci suntem legaţi de o viaţă. Ne ştim din tinereţe, de la 18 ani şi acum avem 85 amândoi. Aşa că, vă daţi seama că am trăit o viaţă împreună”, a spus Iliescu.

El a spus că a primit, de ziua sa, buchete de flori şi cadouri atât de la actualul preşedinte, Klaus Iohannis, de la premierul Victor Ponta, de la preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precum şi de la alte multe personalităţi.

Iliescu a mai arătat că îşi doreşte să continue să scrie despre viaţa sa, pe care a catalogat-o drept una “interesantă”.

”Eu am scris vreo 20 de cărţi. Până acum m-am concentrat asupra Revoluţiei pe perioada de după. Am scris vreo 20 de cărţi cu această temă. Ultima carte a fost ante-89, deci cartea pe care am lansat-o în ultima vreme «Destinul unui om de stânga» se referă la copilăria, tinereţea şi activitatea mea de până în 1989. Şi vreau să continui cu acestea, că asta e o carte mai personală”, a spus fostul şef de stat.

Fostul preşedinte Ion Iliescu şi-a serbat, marţi seară, împlinirea a 85 de ani la Ateneul Român, unde a participat la un concert privat, organizat în cinstea sa de Clubul de la Bucureşti.

Ion Iliescu şi-a petrecut ziua de naştere acasă, alături de soţia sa, Nina Iliescu, şi nu a avut, în prima parte a zilei, nicio activitate publică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare