spot_img
18.1 C
București
sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăALEGERI 2020Îl mai ascultă cineva pe Cîțu EDITORIAL DE HORIA ALEXANDRESCU

Îl mai ascultă cineva pe Cîțu EDITORIAL DE HORIA ALEXANDRESCU

-

de Horia Alexandrescu

- Reclama -

Martie bate la ușă, dar noi suntem tot fără buget, România fiind singura membră a UE cu o asemenea întârziere de mai mare râsu’! Proiectul bugetului nu a trecut nici măcar de aprobarea miniștrilor din Guvern, darmite de Parlament și nu poți să nu te întrebi cu ce s-a înfățișat premierul Câțu la înalta poartă de la Bruxelles? Doar cu ce credea el că ar fi încântat-o pe doamna Ursula von der Leyen, ca să dea drumul banilor europeni?

- Advertisement -

Să admitem că da, dacă în sacoșa lui Câțu s-ar fi aflat măcar o schiță a proiectului românesc pentru Fondul de Redresare și Reziliență. Nici urmă însă de așa ceva, de vreme ce gestionarul ministerial al fondurilor europene, „ministrul zero” Cristian Ghinea, nu face altceva decât colegii săi de la Sănătate și Transporturi, adică să-l contreze cu tot ce poate pe premierul Câțu.

De fapt, ca să înțelegem tergiversarea la infinit a proiectului de buget, ar trebui să spunem răspicat că e vorba de nesupunerea membrilor Guvernului la proiecția pe care le-a propus-o primul ministru și pe care, în principiu, cel puțin, o conveniseră anterior liderii celor trei-patru partide ale coaliției. Întrebarea care se impune e dacă îl mai ascultă cineva pe premierul Câțu?! De altfel, el însuși a anunțat că niciun ministru din subordine nu i-a prezentat planul de reformare și restructurare pe care le ceruse imperativ, drept care măsurile respective vor fi dispuse direct de șeful Cabinetului!

- Advertisement -

Luni seară, președintele Iohannis a mai încercat o dată (cam a treia oară!) să dreagă busuiocul în coaliție, cel puțin pentru nașterea bugetului, dar lucrurile sunt departe de a se calma. Între primul ministru și Vlad Voiculescu, tupeistul de la Sănătate, e un război deschis: „boierul de la Pucioasa” l-a sfidat public în mod repetat, Câțu nu a rămas dator și i-ar fi cerut să demisioneze, la care licențiatul vienez (în curs de clarificare!) a răspuns, potrivit surselor presei, „Dacă plec eu, pleci și tu!” Din spatele lui Voiculescu a sărit ca ars și Cioloș, liderul plusiștilor, care l-a împins a doua oară în demnitatea fatală de la Ministerul Sănătății, iar peste toate astea a apărut și moțiunea simplă a PSD, prin care se cere demisia/demiterea ministrului-problemă.

Interesant a fost și circul din Parlament de luni seară, când ședința a fost condusă (și închisă!) de Cristina Prună, fosta oengistă care-l secundează cu fidelitate pe Dan Barna, de ani buni. Semn clar că USR-Plus face zid în spatele ministrului Voiculescu, pentru care moțiunea, și dacă ar fi să treacă, nu prezintă nici cel mai mic pericol! Rămân însă marile probleme din sfera sănătății publice, care ar reclama desemnarea în fruntea ministerului de profil a unui specialist din domeniu. Idee în care, să nu uităm, premierul Câțu și l-a ales consilier pe reputatul chirurg Victor Costache, cel care demarase, de fapt, bătălia cu pandemia de Covid-19…

În același timp, ar fi de notat și întâlnirea pe care a avut-o luni Claudiu Năsui, ministrul Economiei, cu patronatele din turism și HoReCa, demnitarul recunoscând că industria mai rezistă doar prin propriile eforturi și că personal va susține în continuare sprijinirea ei de către Guvern. Încă un semnal trimis dinspre USR-Plus lui Câțu, la care să nu uităm să adăugăm și proiectul de desființare a SIIJ, trimis Parlamentului de ministrul Stelian Ion, în ciuda avizului negativ al CSM. Alt proiect cu șanse minime de a fi votat, dar care va tulbura o dată în plus apele din coaliție, fiind de notorietate că UDMR se opune categoric!

În concluzie, la ce ne putem aștepta în zilele următoare? La eșecul moțiunii simple miercuri, la noi dezmințiri ale tensiunilor din coaliție și, poate, la trecerea proiectului de buget prin Guvern. Dacă pe premierul Câțu îl mai ascultă cineva. Sau pe președintele Iohannis!

#Editorial apărut și în Ziua News

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img