#IerusalimIsrael: Tillerson anunță că ‘imediat’ încep pregătirile pentru a muta ambasada SUA la Ierusalim

Departamentul de Stat al SUA va începe „imediat” pregătirile pentru a muta ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, întărind securitatea pentru a-i proteja pe americanii din Orientul Mijlociu, a anunțat miercuri secretarul de stat american Rex Tillerson, informează AFP.

Decizia președintelui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului „reprezintă o adecvare la realitate a prezenței americane”, deoarece parlamentul, Curtea Supremă, președinția și serviciile premierului israelian sunt amplasate în acest oraș, a apreciat șeful diplomației americane într-un comunicat.

Tillerson a dat asigurări că decizia a fost luată după consultări cu „numeroși prieteni, parteneri și aliați”.Credem ferm că există șansa unei păci durabile. Departamentul de Stat va începe imediat procesul de punere în practică a deciziei și va începe pregătirile pentru mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim”, a declarat Tillerson, aflat miercuri în vizită la baza militară americană Ramstein din Germania.

Însă o astfel de mutare ar urma să dureze câțiva ani, deoarece este nevoie să fie găsit un spațiu corespunzător și să fie construită o clădire, cu toate implicațiile de securitate pe care le presupune aceasta, potrivit unor responsabili americani.

„În colaborare cu alte agenții federale, am realizat planuri de securitate solide pentru a proteja securitatea americanilor în regiunile vizate”, a mai anunțat Tillerson, în condițiile în care decizia lui Trump riscă să provoace sentimente antiamericane puternice în Orientul Mijlociu. „Am luat toate măsurile corespunzătoare din timp și suntem încrezători în capacitatea noastră de a asigura securitatea cetățenilor noștri”, a insistat șeful diplomației americane.

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunț ce marchează o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare