ICCJ: Irina Jianu a cerut distrugerea actelor legate de lucrările la casa mamei lui Miron Mitrea

ICCJ arată, în motivarea deciziei de condamnare a lui Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, că Irina Jianu, numită de acesta şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a cerut distrugerea actelor privind extinderea şi amenajarea casei mamei lui Mitrea, transmite Mediafax.

Potrivit documentului citat, de la numirea Irinei Jianu în funcţia de inspector general adjunct la ISC – instituţie în subordinea ministerului condus atunci de Miron Mitrea – şi până la numirea ei în funcţia de şef la Inspectoratului, firmele din Bacău în care aceasta avusese o poziţie dominantă „au asigurat extinderea şi amenajarea locuinţei mamei inculpatului (Miron Mitrea – n.r.) la preţuri mai mici decât cele datorate în realitate”.

În motivare se mai arată că Jianu, în afara faptului că a cerut să fie distruse actele legate de lucrările la casa mamei lui Mitrea, a solicitat şi ascunderea numelui acestuia ca debitor, prin simpla menţiune „persoană fizică” în contabilitatea ţinută pe calculator, după cum au declarat martori din dosar.

„Între cele două acte, numirea în funcţie de către Miron Mitrea şi modul în care Irina Jianu a determinat emiterea unui deviz de lucrări şi a unor facturi pentru sume mai mici, există legătură de cauzalitate probată de conduita ulterioară a Irinei Jianu, astfel cum au declarat martorii: a cerut distrugerea fizică a documentelor contabile emise pentru extinderea şi amenajarea casei în cauză, ascunderea numelui debitorului în programul de contabilitate pe calculator, prin menţionarea în contabilitate a sumelor datorate pe numele unei persoane fizice (nenominalizată, menţionată doar generic ca persoană fizică), şi îndepărtarea calculatoarelor folosite la firmă în perioada respectivă prin vinderea lor unei firme din Braşov”, se mai arată în motivarea deciziei luate de instanţa supremă la fondul dosarului.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a constatat că Miron Mitrea se face vinovat de luare de mită, iar Irina Jianu, de dare de mită. Instanţa supremă l-a condamnat, în 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare